Fostul deputat PSD Vasile Soporan a dat în judecată Parlamentul României pentru a obține în continuare indemnizația pentru limită de vârstă, o sumă de 8.000/lună de care beneficia fostul politician. În 24 februarie 2021 această indemnizație a fost eliminată, astfel că politicianul a dat statul în judecată. În primă instanță, fostul politician a câștigat. Soporan a fost parlamentar în perioada 2004-2012.

Potrivit unui răspuns a Camerei Deputaților, în evidenţele instituției, la data de 01.01.2020 figurau un număr de 542 de beneficiari ai indemnizaţiei pentru limită de vârstă acordată în baza  Legii nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi senatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Cuantumul totalul al indemnizaţiilor pentru luna decembrie 2019, plătite în data de 15.01.2020 a fost de  2.768.947 lei, arată adresa făcută în urmă cu doi ani la solicitarea publicației g4media.ro

Indemnizația respectivă face parte din categoria pensiilor speciale făcute din pix pentru politicieni. Indemnizația respectivă a fost anulată în februarie 2021, iar Soporan a deschis un proces pentru a obliga statul să îi vireze continuare pensia specială pentru care nu a cotizat.

În cadrul procesului, Soporan a arătat că indemnizația pentru limita de vârstă  a fost acordată prin Ordinul nr. 622/18.04.2019 emis de Secretarul General al Camerei Deputaților şi că ulterior i s-a comunicat de către Secretarul General al Camerei Deputaților Ordinul de încetare la plată a indemnizației pentru limită de vârstă nr. 737/10.03.2021, potrivit căruia, începând cu data de 27.02.2021, încetează plata indemnizației pentru limită de vârstă.

El a apreciat că ordinul atacat este nelegal, astfel că a formulat cererea de chemare în judecată.

”Indemnizația pentru limită de vârstă cuvenită foștilor membri ai Parlamentului României, prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaților și al senatorilor are caracterul unui drept la pensie, reprezentând o contraprestație socială acordată de lege foștilor parlamentari după împlinirea vârstei standard de pensionare, pentru activitatea desfășurată în perioada ocupării funcției de demnitate publică”, se arată în dosar.

În legislatura 2004-2008, el a fost cosemnatar la 40 de propuneri legislative, 39 dintre ele fiind respinse definitiv. A avut aproape 100 de interpelări și 20 de cuvântări în plen.

În cea de a doua legislatură, Soporan a fost cosemnatar la 26 de de inițiative legislative, și acestea fiind tot în majoritate respinse. A avut 45 de interpelări și 20 de cuvântări în plen.

Întrebat despre suma pe care o va primi în eventualitatea rămânerii sentinței definitive, Vasile Soporan a declarat că ”Nu știu că avocatul se ocupa”, a declarat Soporan. Tot el a dezvăluit că până la a se tăia pensiile speciale el primea 8.000 lei/lună. La întrebarea dacă se simte îndreptățit pentru a beneficia de această sumă de bani, politicianul clujean a răspuns că legea îi permite, însă nu a dorit să facă vreo apreciere personală despre calitatea muncii depuse în cele două mandate.

”Văd că dumneavoastră v-ați format deja o părere despre munca mea și nu pot să o schimb. La revedere”, a declarat Soporan.

Parlamentul a încercat să convingă judecătorul

Pe de altă parte, reprezentanții Parlamentului consideră că referitor la cererea fostului deputat privind repunerea în plată a indemnizației pentru limită de vârstă începând cu data de 27.02.2021, la zi, pretențiile reclamantului nu au fundament juridic întrucât, așa cum a statuat și instanța constituțională, dispozițiile art. 49 si 50 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, din punct de vedere normativ au reintrat în vigoare de la momentul publicării acestei decizii -respectiv la data de 10 iunie 2022.

”Pentru perioada 27 februarie 2021- 9 iunie 2022 nu există baza legală pentru ca Secretarul general al Camerei Deputaților să efectueze din bugetul Camerei Deputaților plata indemnizațiilor pentru limită de vârstă, toate ordinele de încetare a plății indemnizațiilor pentru limită de vârstă fiind emise de Secretarul general al Camerei Deputaților, în calitate de ordonator principal de credite, în activitatea de executare a legii și anume a Legii nr. 7 din 24 februarie 2021 pentru modificarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, lege care se bucură de prezumția de constituționalitate pe perioada sa de activitate, conform Deciziei Curții Constituționale nr. 261/2022.

Totodată, trebuie avut în vedere faptul că Secretarul general al Camerei Deputaților este ordonatorul principal de credite al Camerei Deputaților și în această calitate răspunde de angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor, iar potrivit dispozițiilor legale în materia finanțelor publice, nicio cheltuială nu poate fi angajată și efectuată din bugetul Camerei Deputaților dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială.

Ca atare, în condițiile în care pentru perioada 27.02.2021 – 09.06.2022 normele conținute în art. 49 și art. 50 din Legea nr. 96/2006, cadrul normativ aplicabil indemnizațiilor pentru limită de vârstă, au fost abrogate, aceste norme reintrând în circuitul normativ la ”momentul publicării” Deciziei Curții Constituționale nr, 261/2022 (paragraful ultim 79 din decizie), pretențiile reclamantului de repunere în plată și plata indemnizației pentru limită de vârstă începând cu data de 27.02.2021 nu au temei legal”, se arată în punctul de vedere al Parlamentului expus în cadrul procesului.

Soporan și-a recâștigat pensia la Tribunalul Cluj

Potrivit motivării, în privința fostului parlamentar clujean, judecătorul i-a dat, parțial câștig de cauză.

”Câtă vreme ordinul contestat nr. 737/10.03.2021 emis de pârâtul PARLAMENTUL ROM NIEI – CAMERA DEPUTAŢILOR , f. 40 vol.I a avut la bază art II din L 7/2021, declarată neconstituţională, rezultă că acesta nu are fundament juridic şi se impune a fi eliminat din circuitul civil, prin anularea lui, încă de la momentul emiterii sale, fără a mai fi necesar a analiza instanţa şi celelalte motive de nelegalitate invocate de către reclamant prin cererea introductivă de instanţă.

În consecinţă, se impune repunerea reclamantului în drepturile avute anterior emiterii acestui ordin, şi anume drepturile prev. de Ordinul 622/18.04.2019, f. 41 vol.I, prin care s-a admis cererea de acordare a indemnizaţiei pentru limită de vârstă, şi, având în vedere că potrivit ordinului nr. 1418/24.06.2022, f. 99 vol.II, s-a dispus ca de la data de 10.06.2022 se reia plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă stabilită prin Ordinul 622/18.04.2019, cererea va fi admisă în parte, în sensul că instanţa va dispune  obligarea pârâtului PARLAMENTUL ROM NIEI – CAMERA DEPUTAŢILOR la repunerea în plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă în favoarea reclamantului Soporan Vasile Filip pentru perioada 27.02.2021 – 10.06.2022”, arată motivarea semnată de PĂCURAR Paula Victoriţa.

Câte pensii speciale sunt în România

9.864 de persoane beneficiază de pensii de serviciu – pensii speciale – majoritatea fiind judecători și procurori, potrivit informațiilor publicate recent de Casa Națională de Pensii.

În cazul beneficiarilor Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu, respectiv peste 20.000 de lei, din care aproape 19.000 este cota suportată din bugetul de stat.

Acestor pensii de serviciu li se adaugă și cele ale militarilor, polițiștilor, angajaților din serviciile secrete, care sunt plătiți din fondurile caselor de pensii ale ministerelor apărării și de interne, motiv pentru care numărul acestora nu este cuprins în centralizarea Casei Naţionale de Pensii Publice.

Pensii speciale au si parlamentarii. În ultima lună au primit pensie specială 732 de parlamentari, pensia medie fiind de 4.930 de lei.

Indemnizația specială obținută de parlamentari pornește de la 2.000 de lei pentru parlamentarii care au avut un mandat scurt în perioada 1990-1992 și poate ajunge până la 12.000 de lei pentru cei care au deținut trei mandate de parlamentar.

Indemnizația specială obținută de un parlamentar:

1 mandat – 4.448 de lei

2 mandate – 8.896 de lei

3 mandate – 10.951 de lei.

2 COMENTARII

  1. Aveti dreptate. E lumea lor la noi in tara. Doara ANAFul ii cauta pe.profesori pentru ore particulare( ca stat, cat poti sa recuperezi? Maxim 2000 de lei de la un profesor cautat pentru ore in particular?) Si mai cauta PFAurile. De parca acolo e marea evaziune din Romania. DNA cluj are 4 angajati. Procurori DNA, competenti nu a avut romania niciodata.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.