Momente de teatru al absurdului puse în scenă de Augustin Zegrean la dezbaterile unui dosar de retrocedare: Diktatul de la Viena ridicat în slăvi la Judecătoria Bistrița! Avocatul Ioan Bogdan Tudor Todoran cere demiterea prefectului de BN, liberalul Stelian Dolha, din cauza faptului că acesta ar fi semnat înscrisuri oficiale privind beneficiile ocupării Ardealului de către unguri!!!

Marți, 8 iunie, orele 16, s-a consumat un episod de teatru al absurdului la Judecătoria Bistrița, unde, în dosarul urmașilor grănicerilor de la Bistrița Bârgăului, dosar aflat la a treia rejudecare, după 16 ani de dezbateri și amânări nejustificate, am asistat la recunoașterea Diktatului de la Viena, de către fostul președinte al Curții Constituționale al României, Augustin Zegrean. Acesta, din poziția de avocat al pârâtei, respectiv Primăria Bistrița Bârgăului a ridicat în slăvi raptul istoric din septembrie 1940, nerecunoscut nici până în ziua de azi de nicio oficialitate a Statului Român și a făcut afirmații ilogice juridic, dar și lipsite de logică elementară, privind abrogarea Decretului Regelui Mihai de România, din 4 septembrie, 1940! Acel decret l-a declarat ”mort” ca efect al Diktatului, apoi a invocat un decret comunistoid din 1946, emis politic de puterea sovietică ce controla România la acea dată, prin care s-ar fi abrogat încă o dată decretul regal! Toate astea pentru a ”reînvia” niște legi maghiare referitoare la pădurile grănicerești, legi prin care practic fuseseră confiscate de statul maghiar 120.000 de hectare de pădure, aflate în proprietatea celor 44 de comunități grănicerești. Absurdul situației creată artificial de Zegrean a fost menit, probabil, să adoarmă logica instanței și să intimideze reprezentanții urmașilor grănicerilor de la Bistrița Bârgăului, publicul din sală, dar și pe avocatul reclamanților, Ioan Bogan Tudor Todoran.

După ce a ridicat în slăvi Diktatul de la Viena, fostul judecător CCR a dat-o la întors!

Chemată în judecată pentru anularea unui titlu de proprietate abuziv, prin care a devenit ilegal proprietara a 8.700 ha de pădure grănicerească, din administrarea căreia, se pare că, s-ar fi îmbogățit primarul Labă Vasile și clientela sa politică și silvică, Primăria Bistrița Bârgăului l-a angajat pe fostul președinte CCR să o apere de moștenitorii legali, care de mai bine de 16 ani se luptă în instanțele bistrițene cu o seamă de judecători de pe culoarul denumit de un anumit general SRI ca fiind ”câmpul tactic”, dar și cu incompetența angajaților Prefecturii BN. Practic, în numele prefectului de BN, reprezentanta legală a Comisiei județene de Fond Funciar Bistrița-Năsăud a achiesat la teza ilogică a lui Zegrean și a dat apă la moară iredentei maghiare, ”reînviind” artificial legi maghiare abuzive, abrogate de drept prin decretul 3013, publicat în MO nr. 204 bis din 4 septembrie 1940, și prevederile JCM pentru Administrarea fondului grăniceresc de la Năsăud, din 27 nov 1934, pag 783, vol XXII, dar creează și teza, credem noi, de impresie artistică sau doar de derapaj, din motive de oboseală, potrivit căreia, reprezentanții Guvernului la Bistrița, respectiv prefectul ar lucra în favoarea unor forțe irendentiste?!

Contactat la ieșirea din sala de judecată, fostul judecător CCR, Zegrean a negat afirmațiile pe care le-a făcut în cadrul dezbaterilor pe fond, notate de noi și a pasat responsabilitatea spuselor sale în sarcina colegului de cabinet, mai tânărul și neexperimentatul George Gaftone, încă foarte afectat de reținerea mamei sale, în dosarul scandalului PUG-urilor paralele de la Primăria Bistrița, primărie la care Floare Gaftone avea funcția de Secretar general, iar acum este plasată sub control judiciar. 

Referitor la aberațiile fostului judecător CCR, care bagă în ceață Diplomația României, redăm integral declarația avocatului urmașilor grănicerilor de la Bistrița-Bârgăului, Ioan Bogdan Tudor Todoran, care califică în termeni duri derapajele colegului său de avocatură, Zegrean și cere demiterea imediată a prefectului Stelian Dolha, reprezentantul Guvernului în teritoriu!

Ioan Bogdan Tudor Todoran: Miza este a unor resurse controlate politic numai pentru beneficiul partidului și celor apropiați partidului!

”Nu trebuie să facem abstracție de faptul că acești apărători reprezintă niște instituții ale Statului Român, iar ca instituție a Statului Român nu poți să ai ca apărare, chiar și într-un dosar de fond funciar, argumentul Diktatului de la Viena! Se susține că, acel decret regal din 4 sept. 1940, nu ar fi avut niciodată efecte juridice, pentru că la sfârșitul lui august 1940, intervenise Diktatul de la Viena, și că acest teritoriu din nordul Transilvaniei și în special zona Bistriței și a Năsăudului nu mai făceau parte din teritoriul României… și ca urmare, acel act adoptat legal de Guvernul României, nu ar mai fi produs niciodată efecte juridice, pentru că a intervenit la câteva zile de la ocuparea Ardealului! Cu alte cuvinte, o instituție a Statului Român vine în anul 2021 și încearcă să își construiască apărările invocând Diktatul de la Viena! Diktat care niciodată nu a fost recunoscut de către Statul Român, împotriva căruia s-au formulat atâtea opinii cum că ar fi fost un rapt teritorial, o preluare abuzivă a unui teritoriu și, aceste chestiuni care țin de noțiuni elementare de istorie sunt nesocotite și acum, că le convine această situație se invocă Diktatul de la Viena! Eu cred că este prima oară, din 1940 încoace, de 80 de ani, când o instituție a Statului Român a invocat în mod oficial Diktatul de la Viena, pentru a obține anumite avantaje juridice. Aici este și o chestiune de politică externă. Oare ce ar spune Guvernul Maghiar, sau acești iredentiști care activează în spațiul public despre aceste apărări în anul 2021, ale reprezentantului Guvernului în teritoriu și ale unui UAT, care vor să beneficieze de Diktatul de la Viena și să se apere în acest sens. Domnul Zegrean este cel care a susținut această chestiune în instanță, dar, mai grav este că prefectul semnează un înscris! Reprezentantul Guvernului în teritoriu își asumă această chestiune, printr-o apărare oficială făcută în fața instanței… Acesta este lucrul grav la care ar fi trebuit să existe o sancțiune, ar fi trebuit prefectul demis, la momentul respectiv, pentru că noi am făcut public acest lucru. Celelalte elemente sunt lipsite de logică, inclusiv logică juridică. S-a abrogat legea maghiară de la 1890, prin care în mod abuziv a fost preluată această proprietate de la comunitatea grănicerească către UAT-urile care erau controlate de statul maghiar așa cum sunt astăzi controlate politic și UAT-urile actuale. Pentru că aici este miza unor resurse controlate politic numai pentru beneficiul partidului și celor apropiați partidului! Gândiți-vă că, la nivelul județului BN este vorba de peste 120 000 de hectare de pădure și dacă ar fi să ne raportăm la deciziile de casare ale Tribunalului Bistrița Năsăud în două cauze, sunt patru decizii de casare, care spun același lucru: niciodată înainte de 1948, de preluarea abuzivă, UAT-urile nu au fost proprietarele acestor suprafețe de terenuri forestiere!

UAT-urile nu au fost niciodată, înainte de 1948, proprietarele terenurilor forestiere grănicerești! Prefectul trebuie să ceară în instanță anularea titlurilor de proprietate pentru 120 000 hectare!

Vedeți că nu se sesizează nimeni! Existau UAT-uri și înainte de naționalizare. Sunt reglementate, dar nu UAT-urile erau proprietarele terenurilor forestiere care au făcut obiectul constituirii dreptului de proprietate, asta este o chestiune tranșată irevocabil de Tribunalul BN, cu autoritate de lucru judecat. Dar nimeni nu se sesizează că, în această situație, înseamnă că s-au emis ilegal titluri de proprietate pentru suprafețe care depășesc 120 000 de hectare de pădure și, atunci, prefectul este cel care trebuie să meargă în instanță și să anuleze titlurile de proprietate pentru toate UAT-urile, care dețin ilegal o proprietate forestieră! Nu a existat o logică juridică în aceste susțineri, s-a argumentat că, chiar dacă decretul regal din 1940, a abrogat legile statului maghiar din 1890, acesta a fost abrogat prin decretul din 1946, de regimul comunist și legile maghiare ar fi reînviat și că acelea ar fi aplicabile?! Am mai văzut o astfel de argumentație în cazul Fondului Bisericesc Ortodox din Bucovina, unde tot reprezentanții Statului Român au ajuns la concluzia că respectivele proprietăți ar fi ale Statului Maghiar…Păi să vină atunci maghiarii, că așa spun autoritățile române, să revendice aceste suprafețe forestiere pentru că ăsta este regimul pe care îl recunosc autoritățile noastre, acum! Evident, nu poți să ții cont de un decret din perioada regimului comunist, am venit cu multe argumente. După 1945, de la instaurarea guvernului Groza, toate legile au fost dictate de către ruși! Legile de retrocedare, de după 1989, Legea 1/2000, legea 10/2001 fac trimitere la perioada preluării abuzive de către regimul comunist, care este între martie 1945- decembrie 1989! Aceasta este perioada de referință și nu poți să vii să invoci acte normative din respectiva perioadă și să justifici că preluarea a fost legală… Pentru că toate preluările din perioada respectivă au fost ILEGALE”, a precizat avocatul Tudor Todoran.

Florica Dura

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.