Ioan Avram Mureșan, fost ministru al Agriculturii a deschis un proces împotriva statului român în care solicita daune de 100.000 de euro. Acesta a susținut că drepturile sale au fost grav încălcate în perioada cât a fost închis, pentru fapte de corupție. În urma procesului, fostul ministru a primit 3.000 euro despăgubiri de la CEDO.

Mureșan a susținut în acțiunea de la CEDO că organele judiciare nu au ţinut seama de problemele de sănătate pe care le avea, respectiv diabet zaharat, și nu i-au respectat condiţiile de tratament şi regim alimentar. Mai mult decât atât, transportul la instanţe s-a făcut în condiţii improprii.

În motivarea sentinței, magistrații Curții au admis că fostul ministru nu a fost tratat corect, dar nu atât de rău încât să justifice o compensație de 100.000 de euro, considerând că ‘tratamentul la care reclamantul a fost supus era de o asemenea intensitate, încât să-i inducă suferințe fizice sau oboseală mentală ori că a fost o încercare de a-l umili, astfel încât să se declanșeze o încălcare a articolului 3 al Convenției’, relatează directmm.ro.

Mureșan a fost condamnat în 2012 la 7 ani de închisoare pentru deturnare de fonduri, fiind eliberat condiționat în vara anului 2016. În 2012 a priumit învoire din penitenciar pentru a participa la înmormântarea fiului său, mort în condiții suspecte într-o cameră de hotel în Kenya. Ioan Avram Mureșan a deținut funcțiile de Ministru al Reformei din 1997 iar din 1998 a fost Ministrul Agriculturii și Alimentației.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.