Mircea Abrudean, secretar general al Guvernului și fost prefect al Clujului, a declarat, duminică seara că pericolul extremist este unul foarte de mare pentru România şi este extrem important ca românii să își dovedească solidaritatea la alegerile din 9 iunie.

„Pericolul extremist este unul extrem de mare pentru România. E foarte important să fim solidari în această perioadă și să dovedim că suntem buni români. Despre asta este vorba”, a afirmat Mircea Abrudean.

Prefectul judeţului Mureş, Ciprian Dobre, liderul PNL Mureş, a subliniat că pe 9 iunie, la alegerile locale, dar şi pentru Parlamentul European, se va alege între valorile democraţiei şi ale extremismului.

„Extremismul nu este doar la Reghin sau la Lueriu, nu, extremismul este şi la Frankfurt, extremism este la Amsterdam. Au şi câştigat alegerile. Cred că acest lucru trebuie un pic analizat, trebuie doar să stăm puţin şi să ne gândim ce vrem. Uniunea Europeană, cel puţin pentru noi, pentru români, cel puţin din 2007 încoace, de când suntem membri ai Uniunii Europene, ne-a arătat care sunt beneficiile, astfel ca noi, nu doar cu sufletul să fim în Europa, ci să fim în Europa cu modul în care trăim, împărtăşim şi vedem viitorul copiilor noştri. Cred, de asemenea, că alegerile din 9 iunie, şi la Reghin, şi în Europa, sunt despre cum va fi viaţa copiilor noştri”, a declarat Ciprian Dobre.

Secretarul general al Guvernului, Mircea Abrudean, alături de vicepreşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport, Gabriel Toncean, şi de secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii Horaţiu Moldovan au participat, duminică seara, la anunţarea candidaturii avocatului Stelian Doru Cătană la Primăria municipiului Reghin, din partea Partidului Naţional Liberal.

Sursa: AGERPRES

Citește și: USAMV Cluj-Napoca și-a tăiat singură craca. Nici instanța nu mai poate opri firma care exploatează balast de pe terenurile universității

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.