Horia Nasra, fostul președinte al PSD Cluj, a adresat o scrisoare deschisă către președintele Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu, în care îi solicită să preia responsabilitatea pentru filiala județeană a partidului și să candideze pentru funcția de primar al municipiului Cluj-Napoca, în opoziție cu Emil Boc.

Urmăresc detașat și oarecum dintr-un exil autoimpus, de câteva luni, chinurile „refacerii”, „regenerării”, „modernizării” PSD Cluj, o filială pe care am condus-o între 2016 – 2019 cu bune și rele.
Lipsa unei strategii publice pentru Cluj și Cluj-Napoca, scandaluri, bătăi și lipsa democrației interne prin neorganizarea unor alegeri libere, scot la biopsie o tumoare malignă – organizatorică și politică.
Dragă Vasile,
Tu ești șeful filialei, Sandu Cordoș este președintele. În realitate la tine se raportează șefia filialei, chiar dacă tu te raportezi exclusiv la București. Cel mai notoriu PSD-ist clujean. Dragă Vasile, a sosit momentul să-ți asumi filiala PSD Cluj, să-ți asumi un proiect organizatoric, munca la firul ierbii, discuțiile cu oamenii, nu doar cu acele cravete reci și anonime din spatele vitraliilor. A sosit momentul să candidezi uninominal la primăria Cluj-Napoca, împotriva lui Emil Boc, domnia ta, fiind totuși, conform unor sondaje locale, cel mai notoriu dintre PSD-iștii clujeni. A sosit momentul, Vasile dragă, să ai curajul să dialoghezi și cu cei care nu-ți dau dreptate și care sunt în dispută intelectuală, doctrinară și organizatorică cu tine. A sosit momentul să pui în practică ce ai scris atâția ani și să nu te mai înconjori de „bunăvoitori” de tip „yes-man”. Dragă Vasile, ai în responsabilitate PSD Cluj, redă viață organizației noastre, redă naturalețea trandafirilor roșii și scoate-i din zodia hârtiei creponate pentru care ai o mare responsabilitate”, a scris Nasra în scrisoarea adresată lui Vasile Dîncu.

Citește și: Ambuteiaje masive în centrul orașului de pe urma unei străzi închise

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.