Igor Dodon, fostul președinte pro-rus al Republicii Moldova a fost reținut de procurori pentru acte de corupție.
Sursele Deschide.MD susțin că perchezițiile au loc și la casa părintească a lui Dodon din satul Sadova (r-nul Călărași), dar și la tabăra de odihnă din Sadova care ar aparține familiei lui Dodon. Totodată, acțiunile de urmărire penală sunt demarate la cel puțin două apartamente care i-ar aparține lui Dodon, dar care ar fi înregistrate pe numele cumnatului său, dar și a finului socialistului, fostului ofițer al SPPS, Lilian Filipov.
UPDATE // 08:47 // Avocatul lui Igor Dodon, Maxim Lebedinschi, a refuzat să facă declarații, dar a precizat că ar putea oferi mai multe detalii după ce se vor finisa perchezițiile la domiciliul bănuitului: „Vă rog să aveți răbdare. Până nu discut cu clientul meu nu am voie să dau comentarii”.
UPDATE // 08:05 // Perchezițiile au loc și la sediul asociației „Uniunea de Afaceri Moldo-Rusă”, al cărei președinte este Igor Dodon. De precizat că, co-fondatorul asociației respective este organizația „Delovaia Rossia”, unul din liderii căreia este Igor Ceaika, fiul fostului procuror general din Rusia, Iuri Ceaika.
UPDATE // 07:45 // Procuratura Generală confirmă efectuarea de către procurorii anticorupție, în comun cu ofițerii SIS și CNA a perchezițiilor la domiciliului fostului președinte al R.Moldova, Igor Dodon. Potrivit procurorului responsabil de comunicare cu mass-media din cadrul PG, Mariana Cherpec, perchezitiile se efectueaza inclusiv la alte locații, imobile deținute prin persoane interpuse, în cadrul dosarului penal pornit în temeiul bănuielii rezonabile de comitere a infracțiunii prevăzute de art.324 (coruperea pasiva) art.1812 ( acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală), art.337( trădare de Patrie) și art.3302 (îmbogățire ilicită).
Știre inițială!
Ofițerii Serviciului de Informații și Securitate, în comun cu procurorii anticorupție, au descins cu percheziții la domiciliul fostului președinte al R.Moldova și președintele de onoare al PSRM Igor Dodon.
Potrivit surselor Deschide.MD, perchezițiile au loc în cadrul dosarului „kuliok” (săcoșă). Mai exact, este vorba de imaginile video din anul 2019 de la sediul PDM în care Vlad Plahotniuc i-a transmis o pungă, în care ar fi bani, președintelui Igor Dodon. În imaginile video prezentate Dodon refuză să ia sacoșa și îi spune lui Plahotniuc să i-o dea lui Costea (n.r. Botnari), care la rândul său o va transmite lui Cornel (n.r. Corneliu Furculiță, membru PSRM). Din imaginile video rezultă că banii pe care îi ia Dodon de la Plahotniuc sunt pentru salarizarea celor din PSRM.
Aceleași surse au menționat că acțiunile de urmărire penală vor avea loc pe mai multe adrese.
De precizat că săptămâna trecută procurorul general interimar, Dumitru Robu, a semnat ordonanța privind repornirea urmăririi penale în dosarul „kuliok”, după ce în mai 2020, Procuratura Generală condusă pe atunci de Alexandr Stoianoglo a dispus neînceperea urmăririi penale, menționând că nu cunoaște cât de veridice sunt imaginile, în ce circumstanțe au fost făcute, dar și alte detalii inerente unor astfel de înregistrări.