Instanța supremă a decis joi arestarea preventivă a fostului procuror de la DNA Ploiești Mircea Negulescu. Înalta Curta a admis astfel contestația Secției de investigare a infracțiunilor în justiție, față de decizia de plasare sub control judiciar a fostului procuror.


„Admite contestația formulată de PICCJ – SIIJ, desființează în parte încheierea atacată numai în ceea ce privește pe Negulescu Mircea și, rejudecând, admite propunerea de luare a măsurii arestării preventive formulată de Parchet în ceea ce îl privește pe Negulescu Mircea, dispune arestarea preventivă pentru 30 de zile, de la 23.07.2020 la 21.08.2020”, este decizia luată joi de instanța supremă.

Decizia este definitivă.

În urmă cu o săptămână, Mircea Negulescu a fost reținut de procurorii Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie (SIIJ), fiind acuzat că a falsificat probe în două dosare pe care le-a instrumentat. Înalta Curte de Casație și Justiție a respins propunerea de arestare preventivă formulată de procurorii Secției speciale și a dispus în schimb măsura controlului judiciar, atât pentru Mircea Negulescu, cât și pentru ofițerul de poliție judiciară Mihai Iordache.
Negulescu este acuzat de săvârșirea mai multor infracțiuni, printre care cercetare abuzivă, influențarea martorilor, fals intelectual, abuz în serviciu, dar și constituirea unui grup infracțional organizat. Negulescu ar fi „ticluit” – cu ajutorul unui ofițer de poliție judiciară, și el reținut și inculpat – „întregul material probator administrat în două dosare aflate în instrumentarea DNA Ploiești, cu scopul învinuirii pe nedrept a unor persoane”. Una dintre cauze este dosarul „Tony Blair”, pe care Mircea Negulescu l-a instrumentat în calitate de procuror la DNA Ploieşti și în care au fost puși sub urmărire penală, în 2016, fostul premier Victor Ponta și fostul parlamentar PSD Sebastian Ghiță.

De asemenea, el ar fi determinat martori, „prin corupere, prin constrângere sau prin alte fapte cu efect vădit intimidant, să dea declarații mincinoase în cele două dosare” sau să facă „denunțuri cu privire la existența unor fapte prevăzute de legea penală, cunoscând că acestea sunt nereale”.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here