Fostul șef al Administrației Bazinale a Apelor Someș-Tisa (ABAST), Valentin Avram, a fost prezent la majoritatea controlalelor efectuate la balastierele deținute de tovarășul său de pahar, Marius Horațiu Marcu – nepotul fostului director adjunct al Administrației Naționale Apele Române (ANAR), Radu Flaviu. Pentru că prietenii știu de ce, în urma verificărilor, firma lui Marcu, Prima Mineral, a ieșit basma curată de fiecare dată, nefiind constatate nereguli.

O vorbă din popor spune că prietenul la nevoie se cunoaște, iar Valentin Avram, fostul șef al Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa, urmează cu sfințenie zicala, chiar și atunci când se află la locul de muncă. În perioada 1 ianuarie 2019 – 19 octombrie 2022, inspectorii ABAST au efectuat șapte controale la obiectivele administrate de Prima Mineral, societate care se ocupă cu extracția pietrișului și nisipului, patronată de Marius Horațiu Marcu. Bunul său prieten, Valentin Avram, a fost prezent la cinci din cele șapte verificări derulate de inspectorii ABAST și a stabilit că firma tovarășului său de pahar este curată ca lacrima. 

Gazeta de Cluj a solicitat Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa să transmită, în baza Legii 544/2001 privind accesul la informații de interes public, câte controale au efectuat inspectorii ABAST la societatea controlată de nepotul lui Radu Flaviu, ce nereguli au fost constatate, câte sancțiuni au fost aplicate, precum și câte controale a efectuat inspectorul Valentin Avram la firma prietenului său. 

„În perioada 01.01.2019 – 19.10.2022, au fost efectuate șapte controale la obiective diferite pe care SC PRIMA MINERAL SRL le deține.

2. În procesele-verbale de constatare întocmite, nu au fost consemnate nereguli care să conducă la aplicarea sancțiunilor contravenționale potrivit prevederilor legislației în domeniu.

3. Ca urmare a controalelor desfășurate, nu au fost aplicate sancțiuni contravenționale.

4. Domnul Valentin Avram a efectuat, alături de alți inspectori ai instituției, cinci controale la obiectivele administrate de societatea menționată.”, au informat reprezentanții ABAST.

Avram și Marcu sărbătoreau rezultatele bune ale controalelor la piscină

Faptul că Valentin Avram, din poziția de inspector ABAST, nu a sesizat niciodată nici măcar nereguli minore la balastierele administrate de Prima Mineral, firma deținută de Marius Horațiu Marcu, ridică nenumărate semne de întrebare și suspiciuni cu privire la modul în care au fost efectuate controalele. Cu atât mai mult că între Valentin Avram și Marius Marcu Horațiu, nepotul lui Radu Flaviu s-a legat o prietenie încă din anul 2010 și nu de puține ori cei doi tovarăși au fost văzuți împreună. Aceștia s-au fotografiat în timp ce savurau câte o bere și se bălăceau într-o piscină. În alte ocazii, mașina lui Marcu a fost surprinsă în selfie-urile lui Avram. De asemenea, Valentin Avram este prieten și cu unchiul lui Marius Horațiu Marcu, fostul șef al Administrației Naționale Apele Române, Radu Flaviu. În acest context, verificările efectuate de către inspectorul Avram ar putea fi extrem de subiective și multe nereguli ar putea rămâne neconsemnate în procesele verbale de control. 

Valentin Avram s-a lepădat rapid de prietenul său când a fost întrebat despre controalele efectuate la balastierele deținute de Marcu Marius Horațiu, explicând că o posibilă prietenie nu ar afecta cu nimic verificările. 

„Eu îl cunosc pe domnul Marcu Marius încă din anul 2010. El era student la Facultatea de Drept din Baia Mare, iar eu eram student la Ingineria Mediului și am colaborat pe un proiect. El s-a ocupat de partea legislativă, iar eu de partea ce ține de mediu, privind exploatarea în siguranță a iazurilor miniere din județul Maramureș. Chiar dacă aș fi fost prieten cu el nu este o ilegalitate, nu este o neregulă.  Poate și dumneavoastră sunteți prietenă cu vânzătoarea de la colț, dar asta nu înseamnă că vă dă mâncare pe gratis. În cadrul Serviciului de Inspecție din cadrul ABAST  suntem 7 inspectori, toată lumea, rând pe rând, a verificat societatea. Dacă nimeni nu a constatat acolo nereguli, în așa fel încât să aplice sancțiuni, înseamnă că n-au fost. Eu n-am fost niciodată singur în control, procesele verbale de constatare au fost semnate de către o echipă de inspectori.”, a declarat Valentin Avram pentru Gazeta de Cluj.  

Avram a vânat funcțiile de conducere 

Trecutul lui Valentin Avram și modul în care a acționat pentru a-și atinge propriile interese dezvăluie că fostul șef al ABAST este capabil să ia decizii în dezacord cu legea, fără să aibă prea multe mustrări de conștiință. Acesta și-a manifestat dorința de a deveni șef peste instituție încă din prima zi de muncă. Florina Rus, șefa Serviciului de Inspecție din cadrul ABAST a afirmat că Avram „de când a venit în instituție,  și-a exprimat ambițiile în repetate rânduri, cu voce tare, fără nicio reținere vizavi de noi, spunând că el va ajunge cel puțin director”. Și a ajuns. În anul 2020, Avram voia cu orice preț să se vadă stăpân peste Serviciul Inspecție și a apelat la toate armele pe care le avea pentru a obține funcția. 

Dorința i-a fost îndeplinită tocmai de către Ioana Diaconescu, șefa ABAST de la acea vreme, care l-a ajutat să o îndepărteze pe Florina Rus de la șefia Serviciului Inspecție din cadrul ABAST.  Ioana Diaconescu i-a cerut Florinei Rus să demisioneze pentru a-i face loc unui membru de partid de la PNL, Valentin Avram. Pentru că Florina Rus nu s-a lăsat înduplecată de manevrele politice, postul a fost scos la concurs. Rus a participat și a obținut 95 de puncte din 100 la proba scrisă. Valentin Avram nu se înscrisese la concurs pe motiv că nu îndeplinea criteriul de vechime în ANAR, însă a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a-i băga bețe-n roate Florinei Rus, acuzând-o de fraudă și formulând o contestație înainte ca Rus să susțină a doua probă, interviul. Comisia ABAST a acceptat contestația și a dispus anularea concursului. După anularea concursului, Avram a fost numit șeful serviciului, în timp ce Florina Rus a acționat în instanță instituția. În primăvara anului 2022, Florina Rus a câștigat definitiv procesul cu Apele Române, după ce a pierdut pe nedrept postul de șef serviciu, a obţinut 10.000 de lei cu titlul de  daune morale și a fost repusă în funcție. 

ABAST a plătit integral cei 10.000 de lei către Florina Rus, cu toate că, jumătate din sumă trebuia să fie achitată de către Ioana Diaconescu, cea care l-ar fi sprijint necondiționat pe Avram în goana sa spre funcția de șef a Serviciului Inspecție. Ioan Curt, șeful ABAST, susține că Ioana Diaconescu ar fi trebuit să achite jumătate din suma datorată Florinei Rus și cu toate că încearcă de luni bune să recupereze suma de 5000 de lei de la fosta șefă ABAST, nu a reușit să o contacteze și nu știe unde se află.

Cu toate că Valentin Avram a provocat unul dintre cele mai puternice scandaluri din ABAST pentru că voia să se vadă la șefia Serviciului de Inspecție, nimeni nu l-a tras la răspundere. Mai mult, în anul 2021, Avram a fost numit directorul Apelor Române Cluj de către Ervin Molnar, directorul Administrației Naționale Apele Române, prietenul și fostul coleg de serviciu al mamei lui. S-a bucurat de funcție numai 2 luni, pentru că s-a constatat ulterior că nu îndeplinea condițiile tehnice prevăzute în contractul colectiv de muncă. 

Radu Flaviu, cercetat penal

Procurorii DNA l-au luat în vizor, în anul 2012, pe Radu Flaviu, care a ocupat atât funcția de director adjunct al ANAR, cât și cea de director al ABAST. Acesta era cercetat pentru modul obscur prin care a ajuns la șefia ABAST, dar și pentru felul în care au fost atribuite anumite contracte importante, derulate Administrația Bazinală a Apelor Someş-Tisa. Radu Flaviu era cercetat pentru cumpărare de influenţă, într-un dosar alături de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Maramureş, Mircea Man. Dosarul a fost clasat în anul 2018, pe motiv că „nu s-a demonstrat, dincolo de orice indoiala rezonabila, ca inculpatii Oltean Ioan si Man Mircea și-au folosit influența sau autoritatea conferite de funcțiile deținute, pentru a impune desemnarea inculpatului Radu Flaviu Bogdan Ioan în funcția de director intermar al Administrației Bazinale de Apa Somes – Tisa.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.