Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Fostul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Crin Bologa, în vârstă de 51 de ani, va ieși la pensie, după ce Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat, marţi, cererea înaintată de procuror.

„Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât înaintarea către preşedintele României a propunerii privind eliberarea din funcţie, prin pensionare, a domnului Crin Nicu Bologa, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, în prezent delegat în funcţia de procuror şef al Secţiei judiciare penale din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie”, se arată în minuta deciziei, potrivit Agerpres.

Crin Bologa a participat, la finalul lunii februarie, la interviul pentru ocuparea unui nou mandat în fruntea DNA, însă ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a decis să îl propună pe Marius Ionuţ Voineag pentru funcţia de procuror-şef al Direcţiei.

Citește și: Liviu Man, despre injustiția justiției de la Cluj: Statul paralel nu a dispărut și nici nu va dispărea curând

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.