Grigore Avram, fostul șef al Gărzii Forestiere Cluj a fost trimis în judecată de către procurorii DNA la începutul anului trecut. Procurorii DNA l-au acuzat pe acesta de fals intelectual, fals intelectual sub formă continuată și fals sub înscrisuri sub semnătură privată, însă recent a scăpat de acuzații pentru că faptele s-au prescris. Aceeași situație s-a întâmplat cu privire la o altă infracțiune – conflictul de interese – acuzație de care a scăpat tot cu ajutorul prescripției, imediat după ce a bătut palma cu DNA.

La începutul lunii ianuarie 2018, Grigore Avram, fostul șef ITRSV Cluj a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru comiterea infracţiunilor de fals intelectual şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.  În rechizitoriu procurorii au arătat că în martie 2010, Grigore Avram, în calitate de inspector șef la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare  (I.T.R.S.V.) Cluj Napoca (în prezent Garda Forestieră Cluj), a emis mai multe documente care au stat la baza eliberării, de către Ministerul Mediului și Pădurilor –Direcția Politici și Strategii în Silvicultură, a unui certificat de mențiuni, prin care un ocol silvic a preluat în administrare o suprafață de teren forestier de 3.789 ha, proprietatea a trei comune: Lechinţa, Galaţii Bistriţei şi Teaca.

”Aceste demersuri au fost făcute de inculpat în contextul în care, la data emiterii documentelor, era membru în consiliul de administrație al ocolului respectiv, activitate pentru care era remunerat.Pentru a ieși de sub incidența legii penale, la 17.01.2011, inculpatul Avram Grigore l-a instigat pe șeful ocolului silvic respectiv să emită în fals un act intern prin care primul să fie înlocuit din funcția de administrator. În aceeași zi sau ulterior, șeful ocolului silvic a întocmit o adresă (antedatată 12.11.2009) în care s-a consemnat că urmare a demisiei (antedatată 10.11.2009) „depusă” de inculpatul Avram Grigore la ocolul respectiv, a solicitat I.T.R.S.V. Cluj Napoca desemnarea unui alt reprezentant al acestei instituții pentru a fi membru în consiliul de administrație. În aceeași perioadă, inculpatul Avram Grigore a emis cu date nereale o adresă (antedatată 13.11.2009) prin care a comunicat ocolului silvic respectiv numele persoanei desemnată ca membru în consiliul de administrație.
La data de 02.05.2011, inculpatul Avram Grigore cu intenție, în calitate de inspector șef la I.T.R.S.V. Cluj Napoca, în exercitare atribuțiilor de serviciu, a emis către organele de cercetare penală din cadrul Poliției Comunale Apahida, județul Cluj, o adresă în care a menționat aspecte nereale și în baza căreia s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza în care era cercetat un apropiat al acestuia?”, arătau procurorii DNA.

La câteva luni după ce a fost trimis în judecată, Tribunalul Bistrița Năsăud a dispus încetarea procesului penal împotriva lui Grigore Avram pentru cele două dintre infracțiuni, respectiv petru fals întelectual în formă continuată și fals sub înscrisuri sub semnătură privată. Doar acuzația de fals intelectual a rămas în picioare, infracțiune pentru care a primit 6 luni de închisoare cu suspendare. Grigore Avram s-a declarat nemulțumit de sentința dată de Tribunalul Bistrița Năsăud, motiv pentru care a atacat-o cu apel. Zilele trecute, Curtea de Apel Cluj s-a pronunțat definitiv și asupra acestei infracțiuni, iar judecătorii au constatat și în acest caz prescripția răspunderii penale pronunțând încetarea procesului penal. Astfel, Grigore Avram a scăpat definitiv de toate acuzațiile.

”Admite apelul declarat de inculpatul Avram Grigore împotriva sentinţei penale nr. 96/F/25 septembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, pe care o desfiinţează în parte, în ceea ce priveşte soluţia de condamnare a inculpatului Avram Grigore dispusă de instanţa de fond pentru infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal şi rejudecând: În baza art. 396 alin. 6 Cod procedură penală, raportat la art. 16 lit. f Cod procedură penală încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului A.G., pentru infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei penale apelate. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Definitivă”, se arată în soluția pe scurt a Curții de Apel Cluj.

A bătut palma cu DNA, apoi s-a răzgândit

Infracţiunile menționate mai sus au legătură cu încercarea lui Avram de a acoperi conflictul de interese în care se afla în 2010, când în calitate de inspector şef al Gărzii Forestiere a emis mai multe documente care au făcut posibilă preluarea în administrare a unei păduri de Ocolul Silvic Valea Şieului, unde era membru remunerat în Consiliul de Administraţie.

Procurorii DNA au intrat pe fir, iar în iulie 2017, Avram a semnat un acord de recunoaştere a vinovăţiei pentru infracţiunile: fals intelectual, fals intelectual în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi conflict de interese. 

”Declar în mod expres faptul că recunosc săvârşirea infracţiunilor şi accept încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva mea, fiind de acord cu:   aplicarea unei pedepse de 1 an şi 4 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de fals intelectual în formă continuată; aplicarea unei pedepse de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată;  aplicarea unei pedepse de 2 ani şi o lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese; aplicarea unei pedepse de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual”, spunea Grigore Avram în acrodul de recunoaștere a vinovăției.

Salvat de prescripție

Acordul de recunoaştere a vinovăţiei a fost înregistrat la Tribunalul Bistriţa Năsăud în luna iunie 2017. Pe 16 octombrie 2017, instanţa a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat între Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj şi Grigore Avram şi a dispus condamnarea acestuia potrivit celor reţinute în acord, adică 2 ani şi o lună de închisoare cu suspendare. La câteva zile de la comunicarea deciziei, avocaţii lui Avram au formulat apel, cu toate că fostul şef al ITRSV şi-a recunoscut faptele. Motivul invocat: pe 1 octombrie 2017, adică cu 15 zile înainte de pronunţarea hotărârii prin care este condamnat directorul, s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea de conflict de interese. 

Curtea de Apel Cluj a admis apelul declarat de Avram împotriva sentinței Tribunalului Bistrița Năsăud pe care a desfiinţat-o în întregime, a respins acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Avram şi a trimis dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale. Dosarul s-a reîntors la DNA, care a renunţat la acuzaţiile de conflict de interese, rămânând celelalte trei capete de acuzare: fals intelectual, fals intelectual în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată. Așa cum am menționat și mai sus, Grigore Avram a scăpat definitiv și de aceste acuzații, după ce judecătorii Curții de Apel Cluj au admis în 8 aprilie 2019 apelul formulat de fostul șef al ITRSV Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.