Procurorii l-au ”spălat” de acuzații pe farmacistul Antofie
Fostul președinte al Rotary Cluj-Napoca, Ioan Antofie, este acuzat de o firmă de medicamente că a tras o ”țeapă” de un milion de lei. După ce reprezentanții societății i-au făcut o plângere penală lui Antofie, doi procurori au considerat că emiterea a două bilete la ordin fără acoperire de către firma administrată de Antofie nu are nicio legătură cu acuzația de înșelăciune. În momentul de față, acuzațiile asupra lui Antofie au ajuns pe masa judecătorilor. Ca norocul, șeful DIICOT Cluj, procurorul Mircea Hrudei este și el rotaryan, însă, după cum toată lumea știe, ”justiția clujeană este imparțială”!
Între societăţile Mediplus Exim SRL şi farmacia Agat exista o relaţie comercială încă din 2006, Mediplus livrând către farmacia Agat produse farmaceutice şi parafarmaceutice. În 2009 Mediplus a livrat marfă pe bază de facturi acceptate la plată, conform contractului dintre cele două societăţi. Plata urma să se efectueze prin transfer bancar, numerar, bilete la ordin sau file CEC. Ioan Antofie, în calitate de administrator al farmaciei Agat, nu a achitat debitul în numerar sau prin transfer bancar acumulat faţă de Mediplus, reprezentând contravaloarea produselor livrate. A propus în schimb emiterea unor bilete la ordin şi a unor file CEC, în scopul stingerii parţiale a debitului, care ajunsese la cifra de puţin peste un milion de lei. Antofie a emis două Bilete la Ordin şi două file CEC, în valoare totală de aproximativ 450.000 de lei, care însă au fost refuzate la plată de către bancă din lipsa totală de disponibil în contul din care s-a făcut plata. În 2010 reprezentanţii Mediplus îl dau în judecată pe Antofie Ioan, în calitatea sa de administrator al farmaciei Agat pentru infracţiunea de înşelăciune, conform art. 125 alin. 1, 2, 3 şi 5 al Codului de Procedură Penală. Cauza se soluţionează cu rezoluţia procurorului de netrimitere în judecată. Drept urmare, Mediplus solicită, prin reprezentanţii săi legali, infirmarea rezoluţiei procurorului şi cere restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj. Pe 5 aprilie 2013 procurorul Ana Maria Edu de la parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj dispune respingerea cererii formulate de Mediplus ca fiind neîntemeiată, deoarece s-a constatat că pe parcursul cercetării penale nu au fost administrate probe din care să rezulte că Antofie Ioan, cu bună ştiinţă şi cu intenţia de a dobândi un folos material injust, ar fi emis acte bancare fără acoperire, aşa cum a invocat Mediplus. Rezultă de aici, în mod legal şi întemeiat, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii. Pe de altă parte, arată procurorul, filele CEC au fost emise conform înţelegerii dintre cele două părţi prin eludarea dispoziţiilor legale din Legea 58/1934, nefiind astfel întrunite elementele constitutive ale infracţiunii din Legea Cecului, aşa cum în mod corect au decis organele judiciare anterioare.
Rotaryan la rotaryan nu-și scoate ochii
Pe 14 mai 2013 Mediplus Exim SRL depune plângere împotriva rezoluţiei dispuse la 05.04.2013 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj referitor la faptele lui Antofie Ioan în calitate e administrator al farmaciei SC Agat SRL cu privire la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. Reprezentanţii Mediplus susţin că administratorul farmaciei a emis cu bună ştiinţă cele două bilete la ordin şi filele CEC fără acoperire şi cer ca fapta lui Antofie să fie încadrată ca infracţiune de înşelăciune conform art. 215 alin. 1, 2, 3, 5 din Codul de Procedură Penală, întrucât actele au fost emise cunoscându-se faptul că la data scadentă, în contul din care urma să se facă plata nu exista disponibilul necesar acoperirii documentelor de plată. Acesta presupune, argumentează Mediplus, reaua credinţă a lui Antofie şi intenţia de a induce în eroare beneficiarul cu scopul de a dobândi pentru sine foloase materiale, aducând firmei Mediplus un prejudiciu de mai bine de un milion de lei. În motivarea plângerii, Mediplus susţine că procurorul nu a efectuat o cercetare amănunţită, în sensul că parchetul s-a rezumat la audierea reprezentanţilor Mediplus şi a lui Antofie Ioan, fără să aibă un rol activ în aflarea adevărului, deoarece nu a cercetat dacă la momentul emiterii documentelor de plată farmacia Agat avea suma disponibilă în contul bancar. „Considerăm soluţia procurorului nelegală şi neîntemeiată, întrucât pe de-o parte, aşa cum a fost săvârşită de învinuit, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prevăzute şi pedepsite de art. 215 alin. 1, 3, 5 ale Codului de Procedură Penală, iar pe de altă parte netemeinicia rezidă din faptul că organele de cercetare penală nu au efectuat cercetarea completă şi asupra documentelor contabile ale farmaciei Agat, reprezentată prin Antofie Ioan, precum şi aceea că nu a fost efectuat niciun demers cu privire la atragerea răspunderii penale şi a persoanei juridice implicate în mod direct în relaţia contractuală cu Mediplus.”, se arată în motivarea plângerii. Reprezentanţii Mediplus solicită ca administratorul farmaciei Agat să răspundă penal pentru prejudiciul cauzat şi cer admiterea cererii şi infirmarea rezoluţiei atacate şi restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, în vederea cercetării penale şi a admiterii probei de expertiză contabilă care să evidenţieze şi să constituie elementele materiale ale faptelor penale săvârşite de Antofie.
Procurorii nu fac rabat de la termenul legal!
Pe 9 iulie 2013 Tribunalul Cluj pronunţă sentinţa de respingere a plângerii formulate de Mediplus împotriva Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj şi a rezoluţiei prim-procurorului şi obligă societatea Mediplus Exim la plata cheltuielilor de judecată. Hotărârea este definitivă şi e motivată de faptul că plângerea a fost depusă tardiv, în afara termenului de 20 de zile. Conform legii, ultima zi pentru înregistrarea plângerii ar fi fost 23 aprilie 2013, iar aceasta a fost depusă la registratură pe 30 aprilie 2013.
Radu Lupu
exista suspiciunea ca tot ce confisca DIICOT, dispare.Banii nu sunt depusi in conturi si daca se dovedeste ca nu au legatura cu infractiunea ,sar putea sa nu ii poata restituii,pentruca au disparut.
suspiciunea ca intocmirea actelor de urmarire penala,sunt false,procesele verbale de perchezitii sub toata critica si judecatorul,, lor, care nu vede nimic.
DORIM SA TRAIM ZIUA CAND ACESTI OAMENI AI LEGII VOR PLATI PNTRU GRAVELE ERORI VOIT STRECURATE IN ACTE
IN ACEA ZI VOM AVEA PARTE DE PROCESE CORECRTE .
E un escroc cu vechime, nu-i la prima isprava de acest fel…