Un episod greu de imaginat s-a petrecut în urmă cu câteva zile în localitatea clujeană Jichiş, situată la câţiva kilometri de muncipiul Dej: după o ceartă în familie cu fata lui, un bărbat – după ce-a pus-o pe femeie la pământ – i-a strivit fostei soţii, cu genunchiul, „coşul” pieptului. Femeia luase asupra ei supărarea bărbatului şi s-a interpus loviturilor acestuia, ce-o vizau pe fată. Victima, în vârstă de 43 de ani, timorată de reacţiile dure ale fostului soţ, a suportat în tăcere durerea până când, cu uriaşe dificultăţi de respiraţie, s-a deplasat la Spitalul Municipal din Dej. Acolo, îngroziţi de ce-au văzut, medicii au anunţat de urgenţă poliţia!

Femeia, însoţită de un poliţist al Postului de Poliţie Rurală din Jichişu aşteaptă, timorată, pe coridoarele I.M.L. Cluj. Suntem întâmpinaţi de un refuz categoric al poliţistului în momentul când îi cerem lămuriri femeii asupra evenimentelor care au adus-o pe aceasta la Cluj-Napoca. “Cazul e-n cercetare” – ne-a trântit-o acesta, franc. Fapt care ne stârneşte, neobişnuiţi cu “înfrângeri” de acest gen, pentru care insistăm la femeie. Până la urmă aceasta ne prezintă – ce-i drept monosilabic, dar ni-l prezintă! – cazul său. Se ţine în permanenţă de „coşul” pieptului, apoi îşi ia nişte medicamente. După câteva minute bune de stat în tăcere, răsuflă în sfârşit mai uşor, semn că medicamentele şi-au făcut efectul. Mărturiseşte apoi că a fost bătută zilele trecute, pe 11 iunie, în curtea casei lor din Jichişu, de către fostul ei soţ, în momentul când a luat asupra ei furia acestuia, îndreptată iniţial la adresa fiicei lor.  „După ce am intrat între ei, când dorea s-o pocnească, m-a trântit la pământ şi mi-a frânt coşul pieptului într-o fracţiune, cu genunchiul. Am mers de una singură până la spital, când n-am mai putut suporta durerea, după câteva zile de la incident – şi de acolo am venit aici, la I.M.L. împreună cu dl. şef de post”. Apoi se închide din nou în sine, păstrând o muţenie mormântală, până când e poftită în cabinetul de consultaţii. Se întoarce rapid în sala de aşteptare, însă – mulţumit de ce-am obţinut până acum – hotătăsc să-mi fac propria anchetă şi sun în “teritoriu”, la Jichiş. Aflu rapid că întreaga secretomanie din jurul cazului s-ar datora, în parte, fricii femeii de influenţa fostul soţ, rudenie cu primarul comunei, ale cărui reacţii necontrolate sunt de pomină. Aflu de asemenea, că motivul pentru care bărbatul a vrut să-şi pedepsească fiica ar fi acela că tânăra a intrat într-un anturaj destul de dubios de tineri, dintr-un sat înveciant, Codor, lucru care l-a scos din minţi pe acesta.

Femeia este consultată apoi de către legişti, însă pentru că actele pe care le deţine aceasta sunt doar copii, medicii au hotărât să-i efectueze doar o expertiză, urmând ca zilele viitoare poliţia să emită o ordonanţă, pe baza căreia să se emită certificatul medico-legal propriu-zis, fiindcă oricum, fractura femeii este extrem de severă, necesitând zeci de zile de îngrijiri medicale.

“Poliţiştii s-au sesizat şi efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal. Femeia a fost îndrumată să depună plângere şi să efectueze demersuri în vederea obţinerii  unui certificat medico-legal care să ateste leziunile suferite”, a declarat despre acest caz, pentru Gazeta, Carmen Jucan, purtător de cuvânt al I.P.J. Cluj.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.