Mihnea Iuoraș, fostul subprefect al Clujului a fost achitat astăzi de către Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul privind retrocedările. În același dosar a fost achitat ș Horia Georgescu, fostul șef ANI. De asemenea, avocata Ingrid Mocanu a fost achitată de ICCJ, după ce fusese arestată în timpul cercetării și condamnată în primă instanță. Decizia ICCJ este definitivă.

Citește și: Avocatul Mircea Ilian: ”Prin decizia pronunțată astăzi, nevinovăția domnului Iuoraș a fost în sfârșit dovedită”

În acest dosar, Curtea de Apel București l-a condamnat pe Horia Georgescu la 4 ani de închisoare, iar avocata Ingrid Mocanu – vicepreședinte ANRP la data faptelor – a fost condamnată la 5 ani de închisoare cu executare. Condamnări au primit şi alte persoane care la data faptelor făceau parte din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor: Ingrid Zaarour (preşedinte al ANRP) – 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare, Mihnea-Remus Iuoraş (vicepreşedinte ANRP) – 4 şi 6 luni ani cu executare, Remus Baciu (vicepreşedinte ANRP) – 6 ani şi 4 luni cu executare și Cătălin Canagiu (reprezentant al Ministerului Finanţelor Publice) – 4 ani închisoare cu executare. T

1 COMENTARIU

  1. Dintre Procuror ce prezinta spre judecare probe administrate real și legal cu prejudiciu de 65milioane euro (?!!), apoi Curtea de Apel ce condamnă după 5 ani la pedepse de privare de libertate cu executare conform Legii, în baza probelor și Înalta Curte de Casație și Justiție ce anulează pedepsele instanței anterioare, legal (?), CINE ARE DREPTATE sau CINE E NEBUN ? Aceasta e justiție ? Sau batjocură (bătaie de joc) ? Care sunt costurile acestor incompetențe demonstrate ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.