Cotidianul.ro arată faptul că fotografia aceasta răstoarnă toată construcţia de pînă acum a procurorilor! Filmul din care a fost decupată această imagine îl arată pe Gheorghe Dincă, „monstrul din Caracal”, că era în Craiova în ziua cînd se presupune că a ucis-o pe Alexandra şi, la ora 10:02 nu se îndreaptă spre Caracal, ci spre centrul Craiovei (v. filmul aici: https://observator.tv/eveniment/criminal-gheorghe-dinca-filmat-craiova-ziua-crimei-caracal-305187.html)!

Filmul a fost difuzat de toate televiziunile, însă nimeni nu a observat acest amănunt care schimbă radical cronologia evenimentelor, adică întreaga cheie de boltă a anchetei. Este vorba despre faptul că taxiul în care s-a urcat Gheorghe Dincă în faţa Complexului comercial „Bănie”, situat în partea estică a oraşului Craiova, nu merge înainte, spre Caracal, cum au spus toţi, ci se întoarce pe lîngă maşina neagră care intră în complex şi se îndreaptă spre centrul Craiovei!

Mai bine de o oră, toate televiziunile au prezentat filmul trunchiat, crezînd că taxiul îşi continuă drumul înainte, spre Caracal, pînă cînd noi am intervenit telefonic la România TV, semnalînd faptul că acelaşi taxi se întoarce şi se îndreaptă spre centrul Craiovei. Informaţie care, după cum veţi vedea, este decisivă.

Strada aceasta pe care este Complexul „Bănie” se numeşte „Caracal” şi este una dintre ieşirile din oraş, mai exact drumul care duce spre localitatea Caracal, situată la 55 km distanţă. Aceasta poate fi parcursă în minim 50-60 minute. Reţineţi aceste date.

Cunoscînd bine configuraţia oraşului Craiova, jurnalistul Ion Spânu precizează că o persoană care merge pe strada Caracal în sensul în care merge taxiul după ce întoarce, vrea să ajungă în centrul Craiovei, făcînd la vreo trei km la dreapta pe lîngă fosta „Independenţa”, va trece pe lîngă fosta Piaţă Chiriac şi acolo va avea două posibilităţi: spre Spitalul judeţean sau spre centrul oraşului.

Din informaţiile cotidianul.ro, Gheorghe Dincă a mers spre centru, unde s-a întîlnit cu un bărbat pe care a l-a apelat înainte de a pleca din Caracal, al cărui număr de telefon este în agenda telefonului lui Dincă!

Ştim însă sigur că la ora 10:19, din Craiova, cineva a sunat-o pe mama Alexandrei, avînd acea conversaţie deja cunoscută, în care i se adresează cu apelativul „mamă soacră”. Întrebare pentru anchetatori: credeţi că Gheorghe Dincă se afla în acel moment lîngă cel care a sunat-o pe mama Alexandrei?

Dacă anchetatorii ar fi văzut aceste imagini şi ar fi sesizat că Gheorghe Dincă a plecat de la Complexul comercial „Bănie” spre centrul Craiovei, n-ar mai lansat în spaţiul public ideea că „monstrul” s-ar fi întors acasă la ora 11:15, ar fi surprins-o pe Alexandra cu telefonul în mînă şi, speriat, a decis s-o ucidă şi s-o incinereze. Era imposibil!

Imaginile filmate în Craiova la ora 10:02, care arată că Gheorghe Dincă se îndrepta spre centrul Craiovei, precum şi imaginile care îl arată în Caracal după ora 12:00, demonstrează că Alexandra, în apelul de la 112 de la ora 11:05, cînd spune: „Vine, vine…” nu se referea la Gheorghe Dincă, ci la altă persoană! La ora 12:14, cînd Dincă venise din Craiova şi pleca din centrul oraşului Caracal, Alexandra nu mai vorbea cu nimeni la telefon! Întrebarea pe care ar fi trebuit să şi-o pună anchetatorii este: atunci, CINE ERA BĂRBATUL CARE O SUPRAVEGHEA PE ALEXANDRA?

Vă prezentăm mai jos cronologia dovedită a prezenţei lui Gheorghe Dincă în diverse locaţii, începînd cu cu ora 8:40, cînd îşi lasă maşina lîngă Hotelul Romula, pînă cînd, la ora 12:14, se întoarce la maşină. De asemenea, vă prezentăm şi imaginile care susţin această cronologie.

– 8:40 – Gheorghe Dincă îşi lasă maşina în Piaţa Victoriei

– 10:00 – Este filamt în Craiova, ieşind din Centrul comercial „Bănie” şi se îndreaptă spre centrul Craiovei, nu spre Caracal

– 10:19 – cineva dă telefon mamei Alexandrei

– 11:05:08 – primul telefon al Alexandrei la 112

– 11:06:25 – al doilea telefon al Alexandrei la 112

– 11:07:53 – al treilea telefon al Alexandrei la 112

– 12:11 – Gheorghe Dincă este adus de o maşină albastră la circa 30 de metri de maşina lui, lăsată în Piaţa Victoriei din Caracal, în apropierea Hotelului Romula

– 12: 13 – se îndreaptă către maşina lui

– 12:14 – pleacă în maşina sa.

Pentru ca şi cei care nu sînt din Craiova să înţeleagă în ce direcţie s-a îndreptat Gheorghe Dincă, vă prezint mai jos şi o imagine din satelit a zonei, cu însemnarea locului unde este „Bănia” şi „Calul mort”, locul de unde se ia „ocazia” spre Caracal:

Toate aceste informaţii, dovedite cu filme de pe camerele de supraveghere, arată cît se poate de clar că ÎN NICI UN CAZ Alexandra nu putea să spună la 112 că „Vine, vine…”, referindu-se la Gheorghe Dincă, ci la o cu totul şi cu totul altă persoană!

Dar pentru a sublinia haosul din această anchetă a procurorilor, dar şi felul în care mulţi jurnalişti preiau toate prostiile acestora, vă propun să facem un exerciţiu banal de logică.

Să presupunem că este adevărată teoria lansată de Georgiana Hosu, procuror şef adjunct DIICOT, care spunea încă din 28 iulie: „În cadrul audierilor, inculpatul a recunoscut că a ucis victima pe 25 iulie, în jurul orei 12:00, la domiciliul său și, ulterior, i-a incinerat corpul. Inculpatul a declarat că a agresat-o suprimându-i viața atunci când a surprins-o cu telefonul în mână”!

Întrebarea este: dacă Gheorghe Dincă ar fi fost cel care a surprins-o pe Alexandra cu „telefonul în mînă” şi a aflat că fata anunţase deja poliţia, cum de a decis să-i incinereze corpul, ştiind că în cîteva minute poliţiştii vor intra în forţă în curtea lui? Nu era mai normal să încerce să scoată fata din curtea lui şi s-o ducă rapid în altă locaţie, adică să nu fie surprins de poliţişti cu fata care-i anunţase că este răpită de el?

Sursa: cotidianul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.