Administratorul Felinvest SA, Călin Buzoianu, clarifică aspectele legate de Fabrica de dulciuri Feleacul, ca răspuns la neadevărurile lansate de două foste angajate în presa locală:
Fabrica Feleacul avea, în 1990, o producţie de 5-6 mii de tone de dulciuri anual. Din 1990 până în 2001, a scăzut ca producţie şi prezenţă pe piaţă sub 500 de tone.
În 2002, Octavian Buzoianu a preluat acţiunile fabricii în urma unei lichidări bancare. Acţionarul anterior nu îşi plătise ratele la bancă, astfel că instituţia bancară a scos la vânzare pachetul de acţiuni. Este important de subliniat că nu a fost vorba de privatizare – așa cum eronat a apărut în presa locală – ci de un pachet privat de acţiuni gajat, preluat de altă entitate în baza unei executări bancare.
„Lucia Lup (fost lider de sindicat al Feleacul – n.n.), în afirmațiile ei recente, denaturează lucrurile: nu a existat nicio privatizare, pentru că nu era posibil din punct de vedere legal. Nu are niciun sens ce vorbeşte doamna”, a spus Călin Buzoianu.
În 2002, Octavian Buzoianu participa la prima AGA a Fabricii Feleacul, în calitate de acţionar. Atunci, după ce a studiat actele societăţii, acesta constata situația dezastruoasă a fabricii.
“Nimeni nu a luat atitudine faţă de situaţia din ultimii ani. Există organisme ale Statului care ar putea rezolva situaţia, dacă este adusă la cunoştinţa lor. Lipsa investiţiilor nu justifică situaţia creată. În bugetul de venituri şi cheltuieli pe 2002, apar 7,5 miliarde de lei (vechi, n.n.) datorii, plus credite, ceea ce, raportat cu producţia, este condiţie de faliment. Propun AGA să accepte, în principiu, bugetul pe venituri şi cheltuieli şi să mandateze pe cineva din administraţie pentru găsirea de soluţii pentru redresarea fabricii”, declara atunci Octavian Buzoianu.
În perioada 2002-2005, conducerea Feleacul a reuşit să crească producţia, relansând şi investind în tehnologie şi echipamente, însă insuficient ca proiectul să fie funcţional pe termen lung.
Cu toate acestea, din cauza problemelor majore de mediu, s-a făcut o analiză şi s-a constatat că doar alinierea la standardele de mediu ar costa în jur de un milion de euro.
Punând în balanţă toate acestea, s-a decis în 2006 relocarea fabricii la Jucu, pe o locaţie nouă, curată, ecologică. S-au făcut proiectele, s-a luat hotărârea în AGA, urmând să se confirme cu evoluţia pe piaţă.
Din cauza crizei, nicio bancă nu a mai finanţat astfel de proiecte, astfel încât relocarea la Jucu a fost blocată și s-a ajuns în situaţia de a decide dacă fabrica se închide (aceasta însemnând să fie dați oameni afară), dacă se lichidează sau se găsește o soluție.
Călin Buzoianu a găsit soluţia de a vinde liniile tehnologice şi producţia către un partener cu care Feleacul avea colaborări de câţiva ani, Amylon Sibiu, impunând condiţia să nu fie disponibilizaţi angajaţii fabricii.
Astfel, AGA a decis, în 2008, vânzarea fabricii către Amylon Sibiu, iar aceasta a funcţionat în următorii cinci ani pe aceeaşi locaţie din Cluj-Napoca.
Cu privire la declaraţiile celor două foste angajate ale fabricii Feleacul, Octavian Buzoianu precizează:
“Toţi cei 130 de angajaţi au beneficiat de salarii compensatorii din partea Felinvest, inclusiv cei care declară acum în presă că au fost lăsaţi pe drumuri. Toţi au avut posbilitatea să lucreze încă cinci ani pe aceeaşi locaţie din Cluj-Napoca, până la momentul relocării în Sibiu. Doamna Eva Ibran a fost şi ea în această situaţie: a primit salarii compensatorii şi a lucrat, în continuare, aproape patru ani în producţie”, a declarat Octavian Buzoianu.
„Manipularea majoră, neadevărul cel mai mare este că totul este legat de numele Octavian Buzoianu, dar cel care a operat încontinuu a fost fratele meu, Călin Buzoianu, pentru că eu, până în 2006, am fost angajat ca director la Ursus. La Feleacul am fost acţionar majoritar și am participat doar la două-trei Adunări Generale”, a declarat Octavian Buzoianu.
