Inspectorii antifraudă fiscală au identificat şi stabilit un prejudiciu total de peste 1,85 milioane euro (8.146.694 lei), reprezentând impozitul pe profit şi taxa pe valoarea adăugată aferentă comercializării a 2.425 tone de carne printr-un grup de şase firme din judeţul Bihor în perioada 2013-2014.

Un grup de cetăţeni români şi maghiari controla o reţea de cinci firme tip „fantomă”, care aveau exclusiv rolul de a simula operaţiuni economice şi de a acumula obligaţii fiscale, preluându-le astfel de la o a şasea firmă. În perioada monitorizată a fost achiziţionată din Ungaria o cantitate de 2.425 tone de carne şi produse din carne de miel şi porc, care a fost facturată scriptic prin reţeaua de firme fantomă. Carnea a fost vândută cu precădere către un lanţ de distribuţie specializat din Arad şi către magazine de profil din judeţul Bihor, dar prin înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor economice fictive de către firmele fantomă şi compensarea debitelor fiscale de către a şasea firmă, reţeaua obţinea un preţ mai mic decât cel practicat de concurenţa din domeniul comercializării cărnii pe piaţa internă, cauzând prejudicii colaterale mediului de afaceri.

Pentru recuperarea prejudiciului cauzat bugetului de stat, inspectorii antifraudă fiscală au dispus instituirea de măsuri asigurătorii în valoare totală de 1.200.781,50 lei asupra bunurilor (imobile, mobilier, echipamente electronice etc) şi asupra sumelor datorate de către terţi.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.