Ministrul Transporturilor, Dan Șova, a declarat duminică la Oradea că la finele anului 2017 vor fi finalizate lucrările la Autostrada Transilvania între Borș și Sebeș, pe o lungime de 391 de kilometri.
„Vestea bună pentru Autostrada Transilvania este că am reușit să o urnim. (…) Noi preconizăm ca tronsonul Sebeș — Turda să se termine până la 31 decembrie 2015, dacă nu în martie 2016. Suplacu de Barcău — Borș se termină până în 2016, iar Suplacu de Barcău — Nădășel, până în 2017. Acestea sunt termenele realiste”, a susținut, în conferință de presă, Dan Șova.
Ministrul a precizat că tronsonul Suplacu de Barcău — Borș are încă de la momentul conceperii bugetului pe 2014 alocare pe trei ani — 2014, 2015 și 2016—, Sebeș — Turda este pe fonduri europene, Gilău — Nădășel are, de asemenea, finanțare de la buget iar partea de la Suplacu de Barcău la Nădășel, 93 de km, va fi primul proiect de autostradă care va fi finanțat integral din acciza introdusă de la 1 aprilie.
„Încasările pe an din acciză sunt, estimativ, de 500 de milioane de euro, deci nu va fi o problemă să poată fi finanțat acest tronson”, a subliniat ministrul.
Din vechea autostradă Transilvania, din traseul proiectat inițial, se va realiza și tronsonul Câmpia Turzii — Tg. Mureș, din fonduri europene, ca soluție tehnică fiind propusă construcția unui drum național cu patru benzi, prin afara localităților, ale cărui costuri sunt mai mici decât pentru autostradă.
Ministrul a participat duminică de dimineață la Oradea la o întâlnire cu reprezentanți ai autorităților locale și județene, precum și cu câțiva constructori prezenți cu o zi în urmă la conferința națională „Drumurile României, încotro?…”, organizată de Federația Patronilor Bihor, dar la care ministrul nu a mai ajuns din cauza vizitei în Cluj.
După această întâlnire, ministrul Șova a susținut o conferință de presă la Prefectura Bihor împreună cu directorul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale, Narcis Ștefan Neaga, cu adjunctul acestuia, Cristian Andrei. Au mai fost prezenți Eugen Cecan, șeful Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Cluj, Marcel Boloș, directorul general al Agenției de Dezvoltare Regionale Nord-Vest.