Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) a decis să reia greva generală, programată pentru luna septembrie și suspendată în urma negocierilor avute cu viceprim-ministrul Vasile Dîncu. Angajații sunt nemulțumiți că revendicările lor nu au fost soluționate.

Prin revendicările formulate, salariaţii din administraţia publică locală au solicitat Guvernului României adoptarea unor măsuri urgente, până la intrarea în vigoare a legii unice de salarizare, “deoarece prin actele normative adoptate în ultima perioadă salariaţii din primăriile, consiliile judeţene din România şi instituţiile publice subordonate acestora au fost vădit discriminaţi în raport cu alte categorii de bugetari şi, în special, în raport cu administraţia centrală”.

Aceste revendicări fac referire la acordarea normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală. Prin această modificare legislativă se elimină discriminările ca din acelaşi buget local al unei instituţii, unii salariaţi primesc acest drept iar alţii nu. Acordarea voucherelor de vacanţă pentru salariaţii din administraţia publică locală. Din cauza faptului că până la această dată Guvernul României nu a considerat importantă soluţionarea revendicărilor salariaţilor din administraţia publică locală din România iar acestea  nu vor fi rezolvate în mod favorabil până la sfârşitul lunii septembrie, conform angajamentului, pentru reducerea discrepanţelor salariale dintre administraţia publică locală şi cea centrală, am hotărât ca după această dată să reia procedurile pentru organizarea grevei generale pe termen nelimitat, suspendată, şi a stabilit declanşarea acesteia începând cu data de 31 octombrie. În această perioadă, sindicatele afiliate la FNSA vor strânge semnăturile necesare procedurii declanşării grevei generale pentru blocarea în totalitate, pe termen nelimitat, a activităţii din administraţia publică locală”, a declarat Valer Suciu, preşedintele FNSA.

FNSA a organizat următoarele forme de protest: 5 iulie – grevă de avertisment timp de o oră, 12 iulie– grevă generală de o zi, iar în data de 19 iulie a fost programată grevă generală pe perioadă nedeterminată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.