Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a gafat de două ori, marţi seară, la 10 TV şi la B 1 TV, adresându-se lui Radu Moraru şi apoi lui Ion Cristoiu cu formula „domnu’ Turcescu”, aceasta după ce, în prima parte a zilei, afirmase în Senat că substantivul „coleg” este de gen neutru, stârnind critici. Ministrul a fost invitat marţi seară la 10TV, în emisiunea lui Radu Moraru, pentru a prezenta starea Educaţiei şi pentru a-şi explica gafa – după cum gazdele au titrat la un moment dat pe burtieră – numai că ministrul Funeriu a gafat din nou, confundându-l pe Radu Moraru cu Robert Turcescu, scrie gandul.info.
„Deci domnu’ Turcescu…” a început plin de elan Daniel Funeriu. N-a continuat fraza pentru că publicul a început să râdă, iar moderatorul a avut o clipă de stupoare. Când şi-a dat seama de gafă, Funeriu s-a ridicat în picioare şi i-a întins mâna gazdei. „Editaţi, editaţi!…” a mai reuşit să spună ministrul, adresând o vagă rugăminte cuiva din regia de emisie, relatează gandul.info.
Ajuns, o jumătate de oră mai târziu, în emisiunea lui Robert Turcescu de la B1 TV, ministrul Educaţiei a fost întrebat despre confuzia pe care a făcut-o cu o oră înainte, în emisiunea lui Radu Moraru.
„Eram în emisie, m-am uitat la ceas şi stiam că trebuie să vin la domnul Turcescu şi i-am spus astfel. M-a taxat imediat şi mi-a spus «domnul ministru Andronescu»”, a povestit Funeriu. Atmosfera s-a destins după câteva minute şi atunci ministrul Funeriu a făcut aceeaşi greşeală, adresându-i-se lui Ion Cristoiu la fel cum i se adresase lui Radu Moraru: „Domnu’ Turcescu…”. Ion Cristoiu a precizat: „Turcescu este el…”. Robert Turcescu şi-a pus mâinile în cap, iar Funeriu a conchis : „Azi e ziua gafelor”, informează sursa citată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.