În luna septembrie, politistii Biroului de Investigatii Criminale (BIC), din cadrul Politiei municipiului Bistrita, au reusit sa rezolve un caz, spectaculos nu prin amploarea acestuia sau valoarea prejudiciului, ci prin faptul ca victimele grupului de infractori au fost persoane de vârsta a treia. S-a profitat de vârsta înaintata si de naivitatea acestor oamenii, iar infractorii printr-un amestec de acte de înselaciune, de furt si tâlharie, au reusit sa sustraga batrânilor mari sume de bani. Metoda folosita de catre acesti adevarati banditi a fost cea pe care politistii au denumit-o "instalatorul" sau "deratizorul". Ea consta în atribuirea de false calitati, în cazurile de fata instalator sau deratizor.Tinta au fost de la început oamenii în vârsta, cunoscându-se ca aceasta categorie de persoane este cea mai vulnerabila la acest mod de operare. A fost speculata lipsa de atentie, de aparare, pasivitatea si naivitatea batrânilor.

 

 

Primele cazuri au fost semnalate prin luna februarie dar au continuat pâna în vara, iar în data de 21 septembrie, specialistii de la Biroul de Investigatii Criminale (BIC), de la politia municipiului Bistrita, i-au pus punct. Actiunile grupului de infractori s-au transformat într-un cosmar pentru oamenii în vârsta si în mai multe cazuri acestia s-au trezit ca au ramas fara economiile de o viata, sau banii pentru cheltuielile zilnice. Mai mult, înmultindu-se cazurile si faptul ca vinovatii nu au fost descoperiti, a dus la aparitia unei adevarate psihoze, în rândul persoanelor de vârsta a treia, s-a creat o stare de neliniste, de nesiguranta, de panica si frica. Modul de operare a fost unul pe cât de simplu, pe atât de eficient. Infractorii au actionat sub acoperirea unor lucratori, în speta, instalatori de la "E. On.Gaz" , "Electrica" sau "Aquabis". De la început, tinta acestor infractori au fost categoria de oameni de vârsta a treia. Infractorii au mizat pe faptul ca persoanele în vârsta, singure, sunt foarte receptive la persoane straine, le deschid usa foarte usor si, în majoritatea cazurilor, îi invita chiar în casa. În nicio situatie petrecuta la Bistrita, batrânii care i-au primit în casa nu au cerut pretinsilor instalatori sa se legitimeze, nu au cerut o autorizatie de lucru, o legitimatie de serviciu, care sa justifice prezenta  si accesul la adresa respectiva. Sub pretextul ca verifica instalatia de apa, electrica sau de gaz, infractorii s-au inflitrat deosebit de usor în locuintele vizate si profitând de neatentia locatarilor, au sustras diferite bunuri, sume de bani. În fiecare caz , anchetatorii au obtinut de la victime putine informatii care sa-i ajute la identificarea hotilor, în special date care sa duca la întocmirea unui portret robot.

Tinta: oamenii vârstnici

În data de 5 aprilie anul acesta, tinta infractorilor a fost o batrâna din Bistrita, în vârsta de 85 de ani. Acestia au actionat sustinând ca sunt instalatori de la "Aquabis" si au solicitat accesul în apartament pentru a face niste verificari la instalatia de apa rece. Proprietara, de buna credinta, i-a primit în apartament, iar "instalatorii" au început sa mimeze anumite miscari si operatiuni specifice unor instalatori reali. De mentionat ca falsii instalatori erau dotati cu recuzita necesara, salopete, diferite chei, trusa de scule. Profitând de neatentia proprietarei, unul dintre infractori a observat pe o masuta un plic în care se afla suma de 450 de lei si mai multe documente care au fost subtilizate fara a observa cineva ceva. Dupa ce au pus mâna pe prada, hotii declara ca lucrurile sunt în regula cu instalatia de apa, se scuza pentru deranj si parasesc locuinta. Proprietarul obsearva ca i-au disparut banii, dar este prea târziu. Un alt caz, petrecut în data de 17 aprilie, denota un mod de operare identic. La usa apartamentului batrânei Maria G., în vârsta de 83 de ani, s-a prezentat un tânar, cu tinuta de rigoare, declinându-si calitatea de "instalator", cu motivatia ca este necesara efectuarea unei verificari la instalatia de apa rece. Proprietara l-a crezut si l-a lasat sa intre în apartament. Urmând acelasi scenariu, batrâna a fost plimbata din baie în bucatarie, si din bucatarie în baie, iar hotul, profitând de un moment de neatentie al gazdei a reusit sa sustraga dintr-un sertar un portmoneu în care se afla suma de 2190 lei. "Instalatorul" s-a scuzat de deranj, a spus ca totul este în regula, a salutat politicos si a plecat. În momentul când Maria G. a constatat ca îi lipseste portmoneul cu economiile, a realizat ce s-a întâmplat si a anuntat politia. Într-un alt caz, infractorii au schimbat regia, de data aceasta s-au prezentat ca lucratori la E.On Gaz. În data de 2 mai, grupul a "lovit" din nou. De data aceasta victima a fost Aurelian T. din Bistrita, în vârsta de 83 de ani. Pretextul intrarii în apartamentul batrânului a fost efectuarea unor modificari la instalatia de gaz. Si în acest caz, s-a profitat de neatentia lui Aurelian T. care era purtat dintr-un loc în altul al apartamentului si a fost sustrasa suma de 500 lei.

Psihoza

De la primul caz semnalat cu acest mod de operare, în luna februarie, politistii de la Investigatii Criminale de la Biroul politiei municipiului Bistrita au intrat în alerta. Au început verificari în bazele de date, s-a studiat cazuistica în domeniu. De la locul comiterii faptelor, au fost ridicate diferite urme, amprente, care, în final, s-au constituit în probe si au concurat de descoperirea autorilor. Au fost contactati informatorii cu posibilitati în rândul lumii interlope, pe linia acestui mod de operare, au fost de asemenea dirijati informatori pe lânda persoane cunoscute ca hoti din locuinte. Treptat au început sa se adune informatii, care au trebuit triate, verificate, unele din acestea s-au dovedit nereale, punând-i pe piste false. Concluzia la care s-a ajuns de catre colectivul care s-a ocupat de solutionarea acestei spete a fost ca în toate cazurile, au actionat aceiasi autori, un grup format din doua persoane, în care una patrundea în apartamentul vizat si sustragea banii, iar una asigura protectia pentru prevenirea surprinderii. Infractorii erau dotati cu telefoane mobile si aveau stabilite anumite coduri pentru a comunica în caz de necesitate. De asemenea s-a stabilit cu exactitate modul de operare al infractorilor, faptul ca toate loviturile au fost premeditate si s-au derulat în baza unui plan. Toate furturile au avut o tinta precisa, inainte de trecerea la actiune propriu-zisa, tinta a fost identificata, studiata si verificata. În toate cazurile hotii au actionat în jurul orelor amiezei, când în marea lor majoritate oamenii sunt la serviciu, iar copiii la scoala. Fiecare lovitura a fost planificata din timp, a fost stabilit apartamentul, locatarii, programul acestora, toate detaliile care sa le asigure reusita deplina. Recuzita nu a fost greu de procurat, haine de lucru, salopete, trusa de scule, chei de diferite marimi, identice cu cele pe care le folosec instalatorii adevarati, legitimatii false de serviciu, de la E.On Gaz, Electrica sau "Aquabis". În toate situatiile, hotii nu au folosit violenta, încercând sa lase cât mai putine urme, sau chiar deloc. Munca de rutina a judiciaristilor a început sa dea rezultate, iar latul a început încet, încet sa se strânga. Urmele lasate la fata locului, precum si anumite informatii obtinute de la informatori au dus la stabilirea identitatii grupului de infractori. Au fost organizate de asemenea si pânde în locurile pretabile, preferate de catre hoti, blocuri mai vechi, în care locuiesc un mare numar de persoane vârstnice.

“Instalatorii” dupa gratii

În cele din urma s-a decis sa fie curmata activitatea infractorilor, care au produs o adevarata psihoza în rândul oamenilor batrâni. În baza unei informatii obtinute de catre politistii de la BIC, s-a organizat o actiune în colaborare cu lucratorii postului de politie Lechinta, pe raza de competenta a acestui organ de politie. Actionând calificat, în baza unei informatii la "pont", cei doi hoti au fost depistati, identificati si capturati pe raza localitatii Sângiorzu Nou. Acestia sunt Cristian R. din Caianu Mic în vârsta de 27 de ani si Sebastian Vasile, de asemenea, de 27 de ani, din Cluj-Napoca. În urma cercetarilor facute, au fost probate 17 fapte de furt din locuinte, prin metoda de operare "Instalatorul-Deratizorul", în perioada februarie-iunie 2007. Cei doi inventivi infractori sunt cercetati penal sub acuzatie de furt calficat, în stare de retinere. Fiind prezentati unui complet al Judecatoriei Bistrita, au fost arestati preventiv pentru o perioada de 29 de zile. Dupa documentarea întregii activitati infractionale, cei doi vor fi trimisi în judecata. Nu mica a fost surpriza anchetatorilor, când verificându-l pe Sebastian Vasile R. au constatat ca acesta poseda un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de catre Judecatoria Cluj-Napoca, fiind condamnat la 2 ani închisoare, pentru furt calificat. Era dat în urmarire generala de catre IPJ Cluj.

Cel putin pentru o perioada de timp, batrânii din Bistrita pot rasufla linistiti.

 

Zaharia Cotoc

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here