Gabriel Năsui, magistratul clujean care a primit drept mită o vacanță de lux, a fost condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție la trei ani cu suspendare, după ce instanța de fond îi stabilise o pedeapsă cu executare.

”Condamnă pe inculpatul Năsui Gabriel Adrian, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită la pedeapsa închisorii de 3 ani şi interzicerea exercitării drepturilor ca pedeapsă complementară. suspendă sub supraveghere executarea pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de 6 ani, pe durata termenului de încercare, condamnatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de suspendare sub supraveghere”, arată soluția pe scurt a instanței dată ieri.

Inițial, Năsui primise o sentință de patru ani de închisoare, cu executare, de la Curtea de Apel Mureș.

În 2016, DNA Cluj l-a trimis în judecată pe magistratul Curții de Apel Cluj Gabriel Năsui pentru luare de mită. Potrivit anunțului făcut de procurori, Năsui a primit de la afaceristul Cristian Baboș suma de 3.740 de euro. ”În cursul anului 2008, inculpatul Năsui Gabriel Adrian, în calitate de judecător în cadrul Judecătoriei Cluj Napoca, a acceptat și primit cu titlu de mită de la inculpatul Baboş Cristian Ioan foloase necuvenite în valoare totală de 3.740 euro. Aceste foloase au fost primite de magistrat pentru a emite o sentință favorabilă într-o cauză civilă în care inculpatul Baboş Cristian Ioan avea calitatea de reclamant.

În perioada 30.05 – 03.06.2013, pentru a induce în eroare organele de anchetă, cei doi inculpați au întocmit în fals, în dublu exemplar, un înscris sub semnătură privată, antedatat 19 decembrie 2008, în care se făcea, în mod nereal, dovada că magistratul „a achitat” suma de 3.740 euro inculpatului Baboş Cristian Ioan.

În cursul anului 2008, numele judecătorului clujean apare într-o notă a CNSAS potrivit căreia Năsui a fost recrutat ca și colaborator al Securității sub pseudonimul de ”Cotabiță”, însă Consiliul nu îi poate atribui calitatea de colaborator pentru că nu au fost găsite și turnătoriile semnate de el.

Astfel se creionează portretul unuia dintre judecătorii care împărțea dreptatea în instanțele clujene: mită și Securitate.


2 COMENTARII

  1. A distrus o gramada de destine. Din pacate, va avea si pensie speciala ! Noua ne-a intors o sentinta la recurs cu 180 grade la primul termen. Castigasem la fond en fanfare ….ma intreb cat a costat marsavia pe care a facut-o! Am facut sesizare la Inspectia judiciara ! Ei tin cu infractorii din sistem . II platim degeaba! S-ar impune raspunderea magistratilor… mai ales a instantelor superioare care intorc sentintele la primul termen! Mai este completul Cimbrudean – Balint! iti iau casa fara sa clipeasca. Tot asa -primul termen,castigat la fond-intoarsa cu 180 grade sentinta de fond. Sa ii bata D-zeu!

  2. Daca era Dragnea in locul lui, era inchis pentru, cel putin, 10 ani…
    Asta arata dubla si tripla masura din „justitia” romana (cu ghilimelele de rigoare) si adevereste, pentru a nu stiu cata oara, zicala: CORB LA CORB NU-SI SCOATE OCHII.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.