Consilierul Ciprian Ciucu (PNL) a anunţat, luni, că DNA verifică achiziţiile Poliţiei Locale Bucureşti, dar şi organizarea examenului pentru funcţia de director executiv din Direcţia de Siguranţă şi Ordine Publică. Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a susținut că a aflat această informație de la consilierul PNL,Ciprian Ciucu, precizând că cu „asta se ocupă opoziția”.
„Am aflat azi dimineață de la o postare a unui consilier general PNL, pentru că cu asta se ocupă de fapt opoziția, USR și PNL. (…) Foarte interesant că acest document a ajuns la un consilier general PNL. După cum știți și PNL și USR în Consiliul General se opun tuturor proiectelor benefice pentru București. Au votat împotriva construirii Spitalului Metropolitan. În schimb, se ocupă cu delațiuni, cu plângeri, cu sesizări. (…) Noi primim săptămânal cel puțin două adrese din partea acestei instituții sau din partea altor instituții care se ocupă cu verificarea diverselor situații și noi am răspuns prompt tuturor întrebărilor. (…) Nu a venit acum, pentru că a anunțat dl Ciucu de la PNL că a venit în sfârșit DNA la Primăria Capitalei. Și săptămâna trecută a venit de la DNA Ploiești o adresa prin care ni se solicitau detalii și documente pentru o achiziție de acum patru, cinci ani pentru materiale sportive. Eu le-am cerut colegilor să răspundă prompt acestor solicitări, care vin din partea DNA sau din partea altor instituții. Nu am ce să ascund și nu apăr pe nimeni.”, a spus Gabriela Firea.
Sursa:stiripesurse.ro
[…] citeste mai mult aici […]