
În timp ce alții taie arbori pe bandă rulantă, în mod organizat și cu sprijinul tacit al autorităților, instanța se concentrează asupra celor care fură lemne pentru foc, aplicându-le pedepse severe. Gazeta de Cluj a adus în atenție adevărul din spatele tăierilor abuzive de arbori, care, de cele mai multe ori, sunt realizate cu complicitatea instituțiilor competente.
Cu toate acestea, instanța pare să-i pună sub lupă doar pe cei care produc daune mai mici, în comparație cu cei care distrug masiv pădurile, fără nicio remușcare.
Gergely Istvan Lorand și Torok Agoston Istvan au fost condamnați la închisoare pentru tăierea ilegală a 11 arbori, provocând un prejudiciu de 3922,73 lei Ocolului Silvic Gilău. O sumă relativ mică, în raport cu pagubele imense pe care le generează rețelele mafiote care exploatează pădurile pe scară largă. Cu toate acestea, în fața justiției, cei doi au fost considerați vinovați, în timp ce adevărații autori ai defrișărilor ilegale, care aduc prejudicii colosale mediului și economiei, par să scape basma curată.
Citește și: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat lovitura de graţie mafiei lemnului
Poate veniți și pe vaser sa vedeți ce dezastru face edilul din pădurea noastră nui poate face nimeni nimic la edilul din viseu el taie și spanxura acest mizerabil de om va rog sa luați masuri ca este de nedescris ce distrus Valea vaserlui din suflet
Va rog
poate nu sunt VIZIBILI.
asta e stat esuat, capturat si predat, se stie deja! ce mai tot bateti apa in piua? ne asteapta doar ziua cand ne vor lua si viata pentru ca vom valora mai mult morti decat vii.
romania a murit la data de 28 martie 1991 prin legea 28 in care republica moare si se transforma in corporatie reprezentata prin ministerul de finante (de aceea numele acestui minister nu se schimba niciodata! apropo) si cu o banca privata bank of international settlements din basel care emite moneda pentru aceasta corporatie numita romania prin filiala numita banca nationala a romaniei.
toate astea sunt date oficiale, nu este nimic secret! numai prostii raman sa se intrebe mereu, sa se mire si sa cerceteze! vae victis!
S-au tăiat lemne din pădure chiar și cu știința și la ORDINUL unui șef de direcție cu ani în urmă să vândă lemnele,iar banii să îi trimită șefului cel mare de la Cluj și de acolo via București la mai Marele Partidului pentru ai folosi în campania electorală. Astea lucruri nu se văd numai pe Georgescu l-au împiedicat să mai candideze pentru funcția de președinte întru-cât se temeau de el și de măsurile care vor fi luate împotriva ălora care au hăcuit țara.