
Un bărbat din Cășeiu, cunoscut prin sat drept „Spirtu”, a fost condamnat la 3 ani și 8 luni de închisoare pentru tăiere ilegală și furt de arbori. Deși pădurile din România sunt golite anual cu tiruri întregi de mafioți protejați, justiția lovește cu forță, dar în căruțașii amărâți.

Pe 7 mai 2025, la Curtea de Apel Cluj se judecă apelul într-un dosar care are toate ingredientele unei drame silvice românești: un inculpat recidivist, 12 arbori de gorun, o căruță, și o sumă totală de 1.200 de lei. Atât a „valorat” libertatea lui Alexandru Alin, zis „Spirtu”, condamnat în primă instanță la 3 ani și 8 luni de închisoare cu executare pentru că a tăiat și vândut lemne dintr-o pădure aflată sub paza Ocolului Silvic Dej.
Faptele s-au petrecut în toamna anului 2021, când „Spirtu”, înarmat cu un fierăstrău mecanic și o căruță, a doborât 12 arbori din specia gorun dintr-o pădure a statului. Lemnele au ajuns, în trei transporturi nocturne, la un client din Mănăsturel. Plata: 1.200 de lei. Prejudiciul oficial stabilit: 4.399,33 lei.
Dar ce surprinde nu este doar rigurozitatea condamnării, ci lipsa oricărei mențiuni despre adevărata problemă a regimului silvic românesc: defrișările la scară industrială, făcute cu avize, TAF-uri și complicități înalt poziționate. Într-o țară în care „lemnul pleacă cu tirul, dar fără acte” și în care pădurarii mor în bătaie încercând să oprească camioane pline, justiția a găsit țapul ispășitor un sătean cu o căruță.
Cazul lui „Spirtu” arată, o dată în plus, că statul român știe să fie vigilent, dar doar când are de-a face cu amărâți. Pentru hoții de mic calibru se aplică legea în toată severitatea ei. Pentru mafia lemnului, în schimb, se aplică tăcerea.
Probabil e pe o mana cu infractorii si de aia nu se ocupa de cazurile serioase