Cântărețul de muzică populară Gheorghe Turda, general de brigadă în rezervă în același timp, își inspiră evaluările despre invazia Ucrainei dintr-o carte despre Nostradamus.

Turda a făcut următoarele afirmații în cadrul unui emisiuni difuzate la România TV: ”Am o carte, Nostradamus, am cumpărat-o cu mari sacrificii din Franța în anii 1980, am tradus-o, și știam toate treburile astea cu pandemia și războiul. Părerea mea despre acest război e că în Săptămâna Mare, de Paște, se va finaliza. Pentru că Putin este un credincios. El deja s-a compromis în fața lumii. Nu știu dacă își va cere chiar scuze, dar o să oprească acest război în Săptămâna Mare. Va fi ca o înfrângere, dar pentru ca el primează credința, o să demonstreze lumii prin asta că e un ortodox convins.”.

Gheorghe Turda a fost înaintat la gradul de general de brigadă (n.r. – cu o stea) în rezervă printr-un decret prezidențial semnat de Traian Băsescu pe 1 decembrie 2008.

„Meritul” pentru care Turda a primit înaltul grad militar chiar de ziua națională a României a fost că ocupa, la vremea respectivă, funcţia de director al Centrului Cultural Naţional din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative (MIRA).

În octombrie 2011, ÎCCJ a decretat prin sentință definitivă că Gheorghe Turda a fost colaborator al Securității comuniste.

România post-comunistă „a produs” aproape 2.000 de generali, un număr extrem de ridicat la nivel mondial, dintre care majoritatea au legături vagi cu domeniul militar și ar fi total necalificați în caz de conflict real.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.