Comentariu scris de general Dumitru Iliescu, fost șef SPP:

OV-am prezentat, in postarea anterioara, adevaratele motive pentru care a fost condamnat politic Liviu Dragnea, nu o data, ci de doua ori. Ce au avut in comun cele doua condamnari? Fapte legate de formatiunea politica din care facea parte. La prima condamnare a fost acuzat ca a indemnat cetatenii sa voteze, iar la a doua ca a instigat la angajarea a doua persoane, care lucrau la partid si nu la el acasa. Dincolo de hilaritatea acuzatiilor, asa cum am aratat, sacrificiul pe care l-a facut Dragnea pentru ca noi sa fim liberi si sa ducem o viata mai buna, tot asa trebuie sa scoatem in evidenta si lucrurile, deloc usoare, pe care i le putem imputa fostului lider PSD. Nu am sa ma refer la toate, pentru ca le-am prezentat in numeroase postari si nu are niciun sens sa le repet. Am sa abordez doar unul dintre acestea, si anume promovarea unor persoane in functiile de conducere in partid si in guvern. Am constatat, cu surprindere si amaraciune, ca nici nu se uscase cerneala pe hotararea de condamnare definitiva, si deja unii din cei mai apropiati colaboratori s-au delimitat de el intr-un mod ce demonstreaza caracterul urat, murdar al acestora, proasta educatie, lipsa de onoare, de verticalitate, de bun simt si existenta din belsug a slugarniciei si perfidiei. Nu au fost suficiente gesturile, declaratiile, atitudinea inamicala fata de fostulul lider al partidului, dar au declansat si o adevarata actiune de inlaturare urgenta, fara o analiza serioasa a cauzelor, a liderilor PSD cu coloana vertebrala, foarte activi in spatiul public, persoane inteligente si cu multa expetienta politica si administrativa. Va intrebati, firesc, ce legatura au toate astea cu Liviu Dragnea, si de ce i le reprosam lui. Au o legatura substantiala, si anume el este cel care i-a promovat si le-a dat functii cu mult peste capacitatea lor, peste posibilitatile intelectuale, a promovat pe aceste portofolii niste nulitati. Probabil s-a gandit ca ii sunt devotati si ca ii poate dirija mai facil. Langa niste lumanari, proiectorul apare mult mai stralucitor. Aceasta decizie nechibzuita a adus cel mai mare partid al tarii in situatia de a avea cea mai slaba conducere de la infiintare pana acum, chiar daca este interimara, cu persoane incapabile sa conduca o asemenea formatiune politica, care nu isi dau seama de adevarata lor “valoare”, si care doresc sa amane Congresul partidului la care se alege noua conducere, in speranta ca isi vor consolida pozitile in functiile actuale, demers total daunator partidului care, in acest sens, isi poate pierde sansele de redresare.
Nici nu indraznesc sa ma gandesc sa ii compar cu titanii care au condus acest partid, ar fi o jignire prea mare adusa acestora. Lipsa de experienta a unora, dar si gandirea limitata a altora cu vechime in partid, i-au determinat sa reactioneze rapid si nesabuit la rezultatul scrutinului recent incheiat, ba mai mult sa predea neconditionat toate armele pe care le aveau Statului Paralel Tradator si Mafiot (SPTM), ducandu-ne cu gandul spre ideea, deloc neverosimila, ca s-au predat acestuia, unii acum, altii mai de mult timp, sa renunte la proiectele cele mai importante pentru care electoratul le-a dat un vot masiv in 2016 si i-a taxat acum pentru ca au ezitat sa le aplice. Cum altfel putem interpreta decizia conducerii interimare a partidului, exprimata in mod public, ca nimeni din interior nu mai are voie sa se refere la justitie. Adica sa ii lasam pe cei din SPTM sa calce in picioare drepturile si libertatile fundamentale ale oamenilor, sa arunce la cos optiunea electoratului, dupa principiul “nu conteaza cine voteaza, conteaza cine numara si centralizeaza voturile”, sa cheltuiasca sume imense din buzunarul nostru pentru interceptari ilegale, sa intre cu bocancii in viata noastra privata, sa ne inregistreze momentele intime cu partenerul de viata in dormitor, sau sa ne contabilizeze cata hartie consumam in toaleta si daca o folosim eficient. Asa cum era Dragnea, pe care acum parca il apreciez din ce in ce mai mult, comparandu-l cu urmasii sai, chiar cu ezitarile si incercarile lui de cadere la pace cu securistii, ne daduse speranta ca lucrurile se vor schimba, si facuse in unele spete pasi semnificativi in aceasta directie. Dupa declaratiile nulitatilor care conduc acum partidul se doreste sa se renunte la aceste proiecte, sa se revina la situatia anterioara dezastruoasa. Poate multi dintre dvs ma acuza ca ii caracterizez in acest mod, dar cum as putea sa o fac in conditiile in care imediat dupa alegeri au luat pozitia ghiocelului in fata lui Iohannis, unii postandu-se chiar in genunchi. Asa fac niste politicieni veritabili? Au uitat ca, in 2016, dupa ce electoratul votase masiv impotriva neamtului, acesta s-a comportat ca si cum nu se intamplase nimic si a trecut urgent la sabotarea coalitiei majoritare si a noului Executiv. Si-a pus problema conducerea interimara impotenta a partidului (o exclud pe doamna Rodica Nassar care merita toata aprecierea si tot respectul nostru) ca votul electoratului a fost fraudat, ca rezultatele reale sunt altele? Sau au fost plecati cu totii ca doamna Dancila in ultimii 9 ani, poate si la alegeri, de n-au vazut si n-au auzit nimic despre aceste fraude, asa cum incearca sa ne minta cu nerusinare seful executivului ca nu a auzit de actiunile SPTM, cand a avut declaratii publice, in fata a zeci de mii de persoane, prin care lua atitudine impotriva acestor actiuni. Cred ca vrea sa ne ia de prosti, fara sa realizeze ca aceasta calitate nu ne caracterizeaza pe noi… ci pe altii.
Sunt foarte multe semnale ca s-au fraudat alegerile si trebuie sa se cerceteze aceste semnale, este obligatia Executivului sa faca demersurile respective, dar… cine sa o faca? Liviu Dragnea a riscat foarte mult, si a platit cu libertatea, urmasii lui nu risca nimic si distrug tot ce a facut el bun in interesul cetatenilor, al nostru al romanilor. Cu totIi ne indreptam privirea si speranta spre politicienii adevarati pe care inca ii mai are partidul si care sa stopeze demersul nechibzuit al conducerii interimare, sa revigoreze partidul si sa il readuca pe pozitia pe care o merita.
Cu toate ca avem multe sa ii reprosam, avand in vedere ca proiectele pe care le-a initiat in favoarea noastra au o importanta deosebita, care eclipseza semnificativ ezitarile si deciziile neinspirate, mai mult comparandu-l cu “a mai prima-ntaia-n sat” care conduce acum partidul, sa ii transmitem domnului Dragnea regretul nostru ca a platit cu libertatea, situatie pe care altii o folosesc sa se cocoate in functii …pe care nu le merita…

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.