Generalul Iliescu, despre confruntarea imperiilor. România între ciocan și nicovală

Fostul șef SPP, generalul Dumitru Iliescu, a vorbit, într-un amplu mesaj postat pe pagina sa de Facebook despre motivele ”patimei” generată de anchetarea lui Kovesi și explică de ce liberalii, inclusiv Iohannis, și-au schimbat discursul.

”Vă întrebați, de ce ultima perioadă a fost încărcată de atâta patimă, patimă generată de anchetarea doamnei Kovesi de către Secția de investigare a infracțiunilor din justiție și nu înțelegeți de ce gruparea politică informală de dreaptă, în frunte cu domnul Iohannis, și-a schimbat brusc discursul, din promotoare a principiului independenței justiției, și în special al procurorilor, al neamestecului factorului politic în derularea anchetelor penale, în critic vehement al celor din Secția mai sus amintită, și ei tot procurori, magistrați ai aceluiași Parchet General, aflați tot în subordinea eminentului profesor Augustin Lazăr? Atitudinea lor zgomotoasă, în totală distonanță cu ceea ce cântaseră până atunci, nu ne poate duce decât la concluzia că cineva le-a schimbat partitură! Dar cine, și de ce?

Pentru a înțelege mai bine ce se întâmplă, trebuie să privim mai atent asupra istoriei umane a Terrei care este plină de confruntări între semeni, de la perioadă ginților, a formațiunilor tribale, până la cea a imperiilor puternice, confruntări generate de dorință de dominație, de acces total la resurse de toate genurile, de acumulare a unor bogății imense și de ocupare a poziției de lider, care să stabilească regulile dreptății pe care apoi să o promoveze, să o împartă tuturor.

Nu am să fac o descriere a acestor confruntări și nici a felului cum au evoluat ele în decursul istoriei, mi-ar trebui foarte mult spațiu, ci am să mă opresc la perioadă ultimilor 30 de ani. Și aici sunt foarte multe de spus, dar eu am să abordez confruntarea doar a două imperii, despre un al treilea mare imperiu fiind un subiect probabil  doar pentru un articol viitor.

Cel de-al III-lea Război Mondial, cunoscut sub denumirea de „Razboiul Rece”, și care a avut că protagoniști principali cele două mari imperii SUA și fostă Uniune Sovietică, împreună cu sateliții lor, s-a încheiat prin victoria primului și destrămarea celui de-al doilea, care a și intrat într-un proces de disoluție rapidă, dar care a avut că rezultantă apariția unui nou actor cu valențe mondiale, pe osatură căruia funcționase Uniunea Sovietică, și anume Federația Rusă.

Acest nou actor a trecut printr-o perioadă foarte dificilă, care punea sub semnul întrebării însăși existența să, mulți dându-i puține șanse să nu sucombe. Dar a reușit să iasă din letargie și, încet-încet, să devină un pol de putere din ce în ce mai vizibil și mai activ în ițele țesute la nivel internațional. Vă întrebați, probabil, de ce americanii, ieșiți învingători din războiul amintit anterior, nu au acționat când au avut ocazia pentru înlăturarea acestui nou pol de putere. Răspunsul nu este complicat: pentru realizarea unui echilibru de forțe la nivel internațional în favoarea sa, prin contrapunerea unui alt mare imperiu – și anume China – a unui actor de forță cu sensibilități istorice profunde, generate în special de disputele teritoriale și nu numai, mizând pe lejeritatea în construirea jocurilor la nivel planetar în condițiile unei confruntări permanente în diferite moduri între acestea.

Strategii americani și-au dat seamă că imperiul lor va domina Terra și își vor putea asigură securitatea națională dacă vor domină oceanele și marile planetare, dar și spațiul aerian și în cosecință, au trecut la cucerirea acestora, iar după eforturi bugetare și umane consistente, au reușit să o facă. Era destul de clar pentru ei că acțiunile pentru expansiunea pe alte continente, dar și cele îndreptate de către inamicii pe care îi aveau împotrivă propriului teritoriu, nu puteau fi derulate decât prin cele două căi, iar supremația lor în aceste zone devenea cu atât mai necesară.

Deși cu o existența și experiență istorică scurtă a acestui nou imperiu, strategii lor au preluat repede învățăminte din istoria altor imperii, în special din cea a Imperiului Roman, și au trecut la aplicarea unor strategii și tactici similare. Cu cât se extindea mai mult Imperiul Roman, cu atât romanii își dădeau seamă că este imposibil să acopere cu trupe proprii aceste vaste teritorii, realizând că este mai ușor să cucerești decât să menții ceea ce ai cucerit. În această situație, romanii au recurs la o altă strategie, și anume aceea a numirii ca regi sau conducători, în zonele cucerite, a unor persoane fidele imperiului, care să asigure bună administrare a acestora, iar prin forțe proprii să înăbușe revoltele interne și să apere granițele de năvălitorii externi, urmând că legiunile române să intervină punctual, doar în momentul și în locurile în care pericolul depășea capacitatea de reacție și de eliminare a acestuia de către conducătorii locali.

Și decidenții Imperiului SUA au procedat și procedează în aceeași manieră. După cucerirea unei zone de interes prin eforturi militare, diplomatice, intelligence, economice și de altă natură, impun, prin diverse mecanisme, în fruntea administrațiilor din aceste zone oameni fideli, care să le apere și să le promoveze, prin orice mijloace, interesele, aruncând la coșul de gunoi partitura apărării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, necesitatea realizării și menținerii unei veritabile democrații în țările pe care le-au cucerit. Mai mult, când situația este mai greu de controlat, ei instigă diversele grupări naționale formate pe criterii etnice, religioase și de altă natură, să se confrunte în toate modurile, inclusiv armat, ei acordând sprijin și consultanță fiecărei părți, așa, prin dezbinare, reușind mai bine să-i domine.

Pe bună dreptate, va întrebați ce legătură are această descriere cu România și cu confruntările pătimașe de la noi din ultima perioadă. Este o legătură, foarte serioasă! Suntem una din acele țări cucerite deja de Imperiul SUA, care se află într-o zonă geopolitică de interes major pentru el. De ce sunt interesați americanii de România și de celelalte țări din Europa Centrală și de Est? Situația este mult mai complexă decât ne-o imaginăm. Că să înțelegem trebuie să mai facem unele precizări, și anume să vedem cum au evoluat lucrurile în special în ultimi 10 ani. 

Americanii erau convinși că pot să țină sub control mișcările Rusiei, țara cu o economie precară, ușor de destabilizat la nevoie, în special prin sistemul  sancțiunilor economice, sistem la care erau ferm convinși că vor achiesa și țările europene, impunând Rusiei inacțiunea în ceea ce privește realizarea unor zone favorabile lor în vecinătatea acesteia, dar și în ceea ce privește dezvoltarea unor programe privind realizarea unor tehnici și armamente moderne de luptă cu putere de distrugere foarte mare. Lucrurile nu au stat cum și le-au imaginat americanii. Rușii și-au dezvoltat aceste programe, dincolo de dificultățile economice, au realizat rachete care pun în pericol întregul teritoriu al SUA, prin capacitatea lor de a se deplasa cu viteze uimitoare, având posibilitatea să evite sistemele antirachetă americane și să își atingă țintele într-un timp foarte scurt.

În același timp, rușii au conceput, au dat în producție și folosință sisteme noi de rachete cu rază medie și scurtă de acțiune, dar foarte performanțe, au construit avioane de vânătoare și bombardament, de transport al trupelor, cu tehnică de luptă din dotare net superioare celor existențe, submarine silențioase, greu de detectat, ca și alte nave de luptă cu performanțe deosebite și, nu în ultimul rând, dezvoltarea unor programe bine concepute pentru cucerirea spațiului cosmic apropiat în scopul derulării acțiunilor de apărare sau de atac a obiectivelor terestre, aeriene și maritime. Peste toate acestea se suprapun și eforturile comune ale Rusiei și Chinei și a sateliților acestora, de a găsi punți de colaborare și de sprijin reciproc în toate domeniile, pornind de la cel economic și terminând cu cel militar, ceea ce crează vulnerabilități foarte mari pentru americani.

  Trebuie menționat și un alt  important actor, deloc de neglijat, care a decis să colaboreze cu Rusia, proiectând și realizând în comun una dintre cele mai moderne și sofisticate aeronave militare ale Secolului XXI, care este în continuă perfecționare prin înglobarea semnificativă a inteligenței artificiale  și nu numai, iar acesta este India. Un proiect asemănător derulează Rusia și cu China prin construirea de către aceasta, cu sprijinul substanțial al rușilor, a noului avion multirol de generația a cincea J-20, cele două aronave fiind proiectate pentru a contracara modelele americane de ultima generație F-22 Raptor și F-35 Lightning. Dar colaborarea nu se rezumă doar la acest domeniu, ea fiind mult mai complexă și cuprinzând o arie largă de oportunități.

În acest context internațional complicat, în care centrul mondial de putere se transfera treptat din Atlantic în Pacific, demersurile Rusiei de a crea o dependența serioasă pentru țările europene de resursele sale energetice și de alte resurse pe care această le are din belșug, dependență care subminează nu numai rolul economic al SUA în această zonă și cel politic, dar mai ales cel militar, a fost percepută de Imperiul american că o amenințare de prim rang.

  Disponibilitatea deschis declarată a Berlinului, la care se alătura și Parisul, de a coopera cu Moscova, încălcând fără reținere sancțiunile impuse rușilor de către cei de la Washington, demersul făcut de către Germania și Franța de a-și construi o forță militară comună semnificativă, au fost receptate de SUA ca o dinamitare a NATO din interior, dar și ca o o breșă imensă în influența pe care acestea trebuie să o aibă în Europa.

La toate acestea se adaugă și noua poziție a Turciei, a două putere militară din NATO sub aspectul efectivelor militare și intențiile ei clare de a coopera cu Rusia, inclusiv în domeniul militar, punând și mai multă dinamită la temelia Alianței Nord-Atlantice. De fapt, acum Imperiul American nu mai are relații de parteneriat stategic real cu Uniunea Europeană, ci doar cu câteva state din această zonă, printre care și România.

Una dintre temerile cele mai mari ale americanilor este aceea a unirii tehnologiilor avansate ale Germaniei cu resursele deosebite ale Rusiei, care, împreună, pot reprezenta o amenințare de prim rang pentru SUA. Pentru a nu pierde controlul acestei zone, americanii au decis să formeze un coridor sanitar în jurul Rusiei în partea dinspre Vest a acesteia, coridor care, pe lângă rolul de a monitoriza în timp util mișcările militare ale acesteia, să asigure și o intervenție rapidă care să-i aducă primatul inițiativei, inclusiv nucleare, să aibă și rolul de a blocă această colaborare între ruși și principalele țări europene.

 În aceste condiții România a fost prinsă în acest culoar și lipsă de verticalitate a liderilor noștri politici ne-a adus în situația de a deveni țintă strategică a Rusiei, prin acceptarea amplasării Scutului antirachetă de la Deveselu, și pe care rușii îl consideră că fiind utilizat împotriva lor. 

În urmă cu câteva zile, Putin a menționat deschis România că țintă a acțiunilor lor militare și de altă natură, inclusiv asimetrice! Cehia și Ungaria au refuzat să găzduiască scutul pe teritoriul lor, punând mai presus de orice interesul național, ceea ce nu s-a întâmplat și în România. Acum realizăm de ce este atât de importantă România pentru americani. Atunci când ei au un interes major într-o anumită zonă, primul lucru pe care îl fac este acela de a ocupă în diverse moduri teritoriul respectiv. Principalul lor obiectiv a fost acela de a-și subordona conducerea politică de la București și parțial au reușit, au ajutat să ajungă la Cotroceni o persoană dispusă să joace așa cum doresc, dar nu au reușit să-și subordoneze toți decidenții politici și administrativi. 

Klaus Werner Iohannis interpretează partitura pusă la dispoziție de Ambasada SUA.

Atunci au decis să introducă în joc o nouă componentă, formată din structurile de forță, initiând înființarea Statului Paralel, care să preia ilegal puterea de la cei care o dețineau legal și care, prin intermediul informațiilor și zăngănitul cătușelor, să aducă la ascultare pe toți cei tentați să se opună intereselor americane în România, iar pe cei care nu cedau să-i elimine din zonă politică. În același mod au procedat americanii și în ceea ce privește persoanele din zonă justiției, din cea economică și din media. Nici armată și nici biserică nu au scăpat acestui demers al partenerului nostru strategic.

A plecat Băsescu, dar imediat au cocoțat în cea mai importantă funcție în Stat o marionetă dispusă să execute cu multă stăruința ordinele lor. Au avut însă neșansă ca la guvernare să vina o alianță care nu era dispusă să le execute comenzile, cu vădită tentă de emancipare și deși au asmuțit asupra ei dulăii trădători din structurile de forță sub stindardul impusei lupte anticorupție, demersul lor nu a izbândit, cu toate victimele trimise sub ghilotină justiției. În final, Sistemul reprimator a fost compromis și au fost nevoiți să renunțe la persoane fidele din aceste structuri, ceea ce a dus la scăderea drastică a capacității de a controla prin forță oamenii politici și nu numai.

Paralel cu măsurile guvernamentale de creștere economică prin sprijinirea relației biunivoce dezvoltare-consum, consum-dezvoltare, prin părăsirea soluției austerității și promovarea creșterii veniturilor celor ce muncesc în detrimentul multinaționalelor, dar și a creșterii pensiilor, se vedea tot mai pregnant ca o soluție de succes această nouă politică a guvernanților.

Americanii investesc inițial mari sume de bani pentru a reuși să ocupe zonele de interes, iar, după ce le-au ocupat, iau măsuri de recuperare a acestor sume prin subordonarea economiilor naționale ale acestor state, sprijinind corprațiile supra-statalele să ocupe piețele respective, concomitent cu eliminarea concurenței capitalului autohton, multinaționale care să acționeze după bunul plac, fără să respecte nicio regulă, externalizând toate profiturile și văduvind ilegal bugetul de stat cu sute de miliarde de dolari, știindu-se protejate de structurile de forță.

 Taxa pe lăcomie impusă de executiv băncilor, concomitent cu începerea anchetei împotrivă unui colaborator foarte apropiat americanilor, Laura Codruța Kovesi, a declanșat noi acțiuni din partea acestora împotriva actualului guvern. Pe de o parte le sunt lezate interesele economice, iar pe de altă parte le este pusă în pericol construcția de forță, iar pentru a da un semnal că nu își părăsesc oamenii fideli, îi determină pe cei rămăși în aceste structuri să capete curajul necesar derulării demersurilor pentru protejarea intereselor lor. 

Nu întâmplător, domnul Iohannis blochează cu atâta devotament demn de alt scop, activitatea guvernului prin diverse mijloace, pornind de la nenumirea miniștrilor la două portofolii foarte importante și continuând cu blocarea bugetului de stat pe 2019. De ce o face? Pentru că așa i-au cerut șefii domniei-sale din exterior, interesați să nu se dezvolte capitalul intern, economia noastră, dezvoltare care ar crea premisele unei noi concurente pe piața internă, dar și pe cea externă.

De ce atâta susținere din exterior pentru Kovesi? Ce interes au cei de la Bruxelles să o facă? De ce răspund ei unor interese americane în România? Din două motive. În acest domeniu interesele americane se împletesc cu cele ale greilor din Uniunea Europeană, iar doamnă Kovesi este simbolul celor care le-au apărat aceste interese. Nu în ultimul rând, trebuie să înțelegem că mulți dintre decidenții de la Bruxelles sunt sub influența serioasă a lui Soros, de mulți blamat atât în România, cât și în alte state europene, dintre care puțini realizează că el este interfață serviciilor secrete americane, servicii care îi asigură afacerile aducătoare de fonduri colosale, cu care apoi acesta le promovează politicile în afară teritoriului național, dar și în interiorul acestuia.

Luările de poziție împotrivă lui Soros de cei de la Casă Albă sunt doar de fațadă, pentru că ei, în ceea ce privește politică externă și promovarea în exterior a intereselor lor majore, cântă după aceeași partitură intrerpretata la unison de toți politicienii, indiferent de culoarea lor politică. L-am suspectat mult timp pe ambasadorul Klemm de interese meschine, personale, în susținerea cu atâta înverșunare a doamnei Kovesi, dar ulterior am realizat că el nu făcea și nu face altceva decât să execute dispozițiile celor de la Washington, promovând amestecul brutal, intolerabil, în treburile noastre interne, și considerând România o colonie a lor.

Nu va mai întreb dacă lucrurile stau așa sau nu, domnule Iohannis, pentru că aș face-o în zadar, având în vedere că dumneavoastră nu vedeți, nu auziți și nu înțelegeți decât ordinele șefilor din exterior, interesele noastre ale românilor fiindu-vă total străine și neimportante…”, scrie generalul Iliescu.