Fostul șef al SPP, Dumitru Iliescu, susține că în urma deciziei Curții Constituționale, care a constatat compunerea ilegală a completurilor de trei judecători de la ICCJ, cineva trebuie să plătească. Iliescu consideră că judecătorii ICCJ trebuie judecați pentru că ei știau că încalcă legea, dar au mers mai departe cu procesul lui Liviu Dragnea.

”ICCJ SI CONSTITUTIA ROMANIEI

CE CAUTA ACOLO?

Cu putin timp in urma, Curtea Constitutionala a Romaniei a dat solutia privind legalitatea completurilor de 3 judecatori care au judecat persoanele acuzate de fapte de coruptie, considerandu-le total ilegale. Ne punem cu totii, firesc, intrebarea: cum de a fost posibil ca atatia ani, Instanta noastra Suprema sa eludeze, in mod intentionat, o prevedere legala expresa? Cum a fost posibil ca judecatorii supremi, cei indrituiti sa vegheze si sa sanctioneze pe cei ce se abat de la prevederile legale, sa asigure suprematia legii intr-un stat democratic, sa fie cei care au calcat-o dezinvolt in picioare? Nu am fost niciodata un aparator al lui Liviu Dragnea, cum de fapt cred ca nici eu nu i-am fost niciodata simpatic, dar asta nu m-a impiedicat sa iau atitudine atunci cand am vazut ca se incalca in mod grosolan legea, si am intervenit de fiecare data, indiferent ca a fost vorba despre Dragnea, Vasilescu, Grebla, Ruseanu, Ionescu, Popescu etc. Si in cazul lui Dragnea evidenta incalcarii cu buna stiinta, de catre judecatorii supremi, a prevederilor legale, este naucitoare. Vrea cineva sa imi spuna si sa ma convinga de faptul ca judecatorii din completul de 5, complet care a dat solutia in controversatul dosar al angajarilor fictive, nu au stiut ca judeca un apel la o Hotarare data de un complet de fond ILEGAL? Greu de imaginat ca o sa se gaseasca cineva sa ma convinga, mai ales in situatia in care li s-a ridicat, de la bun inceput, de catre avocatii apararii, exceptia privind ilegalitatea unei hotarari date de o instanta constituita in afara legii. Si chiar daca avocatii nu prezentau situatia din aceasta perspectiva, judecatorii de la ICCJ cunosteau faptul ca hotararea a fost data de un complet ilegal, mai ales ca au si amanat la inceput luarea deciziei pana cand se pronunta Curtea Constitutionala pe speta respectiva, si ca atare aveau obligatia legala de a readuce lucrurile in zona de legalitate. Din acest motiv, cu atat mai grava este incalcarea legii de catre magistratii Instantei Supreme si, in consecinta, si raspunderea lor sa fie pe masura! Daca Judecatorii Supremi nu isi dau seama ce este legal si ce nu, atunci cine sa o faca? Daca magistratii ICCJ, cei care impart dreptatea legala, incalca cu buna stiinta normele legale, si dau solutii in dispretul total al legii, ne punem firesc intrebarea: ce mai cauta acolo? De ce nu sunt suspendati, anchetati si judecati? Fapta lor este deosebit de grava, cu elemente agravante, iar ei nu trebuie sa se situeze deasupra legii, asa cum de fapt este prevazut in Constitutie, cu totii fiind egali in fata ei, fara nicio exceptie, si in consecinta trebuie anchetati si judecati pentru a-si primi pedeapsa, inclusiv cea penala. Ca sa ma inteleaga si cei care nu au cunostinte juridice am sa va explic care a fost situatia apeland la o comparatie. Completul de fond format din 3 judecatori care l-a judecat in prima instanta pe Liviu Dragnea a fost ilegal pentru ca nu era unul special asa cum prevede legea pentru cele care judeca fapte de coruptie. Este aceeasi situatie ca cea in care 3 avocati stabilesc ei sa o judece pe dna Tarcea si constituie un complet de fond, care dau o hotarare de condamnare. Poate ca unii dintre dvs vor spune ca exagerez, dar nu o fac cu nimic, pentru ca, sub aspectul legalitatii, sunt la fel de ilegale ambele completuri. Ori, dna Tarcea face apel si prezinta instantei de apel faptul ca a fost condamnata in prima instanta de un complet ilegal, constituit din trei avocati, iar magistratii supremi considera legala solutia data de prima instanta si o mentin.
De aceea locul lor nu mai este la ICCJ, ci la Jilava in locul lui Dragnea, daca l-au condamnat pe acesta stiind ca nu i s-a asigurat dreptul la o judecata dreapta. Aceasta este Justitia independanta pe care o aparati si o promovati, dle Iohannis? Aici ne-a adus blestemul care s-a abatut asupra Romaniei dupa ce v-ati instalat in fotoliul de la Cotroceni! Daca romanii dorec o asemenea Justitie si un asemenea lider, nu au decat sa va voteze din nou…”Capul face, capul trage!”, scrie Dumitru Iliescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.