Generalul Dumitru Iliescu, fostul șef SPP a vorbit într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook despre peștele contaminat cu metale grele care ajung în magazinele din toată țara.

”MOARTEA CARE NI SE LIVREAZA SISTEMATIC!

NU NE MAI UCIDETI COPII SI NEPOTII!!!

Mii de tone de peste contaminat cu metale grele, care pun in pericol grav sanatatea noastra, ne-au fost livrate, de catre partenerii occidentali, prin intermediul hipermarketurilor pe care le detin pe teritoriul Romaniei, si nu numai, la ei fiind strict interzisa comercializarea lor. Orice tara dezvoltata, indiferent ca este vorba de Germamia, Franta, Olanda sau altele, au si zone foarte poluate si, in consecinta, si acumulari de apa sau rauri poluate. In acestra traiesc si se dezvolta, totusi, multe specii de pesti, dar care au preluat din apele poluate cantitati mari de metale grele, printre care cele mai periculoase sunt mercurul si aluminiul. Legile interne ale acestor tari le interzic proprietarilor zonelor respective sa recolteze si sa comercializeze pestele astfel contaminat, prevazand pedepse foarte aspre pentru cei care procedeaza altfel. Daca la ei nu au voie sa o faca, pentru ca afecteaza grav sanatatea cetatenilor, fiind o problema stringenta de securitate nationala, la noi nu este nicio problema, ce daca murim noi, ce daca ne mor copiii si nepotii, sau raman cu carente grave de sanatate toata viata, doar suntem robii lor si fac ceea ce vor. Daca autoritatile romane incearca sa ia masuri, nu au cum, pentru ca sefii celor care trebuie sa cerceteze si sa ancheteze cozile de topor din interior si pe retailers sunt demult in slujba lor si nu o fac, iar daca doresc sa modifice legislatia sa-i determine pe acestia sa ia masurile legale, sosesc imediat scrisorile de amenintare de la Bruxelles si de la alte cancelarii occidentale ca sa blocheze demersurile respective. Ce e mai grav este faptul ca acestia sunt sprijiniti de fiecare data de TRADATORUL din fruntea Statului, caruia, daca nu este roman, nu-i pasa de conationalii nostri, nu-i pasa ca ne otravesc pe noi si pe copiii nostri. Nu este insa singurul produs care ni se livreaza in acest mod. Sunt alte sute de produse interzise pe piata lor, dar bune de vandut la noi. Asa cum multi dintre dumneavoastra cunosc, despre aceste aspecte am scris de mai multe ori, dar nu s-a sesizat nimeni si nu s-au luat masuri pentru a stopa ingineriile prin intermediul carora ni se livreaza moartea in orice moment de catre partenerii nostri occidentali. Tot ce nu au voie sa vanda la ei, aduc si ne furnizeaza noua. Va puneti firesc intrebarea cum de pot sa faca asemenea lucruri. Raspunsul este foarte simplu si anume acela ca ei au reusit sa fidelizeze si sa controleze institutiile care trebuie sa vegheze, sa descopere si sa ia masurile necesare pentru a stopa acest fenomen foarte nociv. Am prezentat in media, pe retelele de socializare, dar si la comisiile parlamentare, cand am fost audiat, faptul ca structurile noastre de forta, in speta SRI si DNA, dar nu numai ele, demult nu se mai afla in slujba Statului Roman, a cetatenilor acestei tari, ca ne-au tradat si ca promoveaza si protejaza in Romania, interesele celor de afara, chiar daca ele sunt contrare celor romanesti. De asemenea, am aratat ca in mod ilegal, SRI a infestat, cu persoane fidelizate, marea majoritate a institutiilor publice, preluand in final controlul asupra acestora, si folosindu-le in realizarea obiectivelor ilegale. Nu ma bucur ca s-a confirmat ceea ce afirm de mult timp si anume ca SRI si-a subordonat DNA-ul, DIICOT-ul, un numar foarte mare de magistrati, procurori si judecatori si prin intermediul lor a controlat – si controleaza inca – decizia politica si administrativa, pe care le foloseste in scopul promovarii intereselor straine in Romania. Cum va imaginati ca un Serviciu Secret, cu atatea posibilitati de documentare, de verificare si de filtrare, nu a sesizat ca ni se livreaza produse din categoria celor mentionate anterior? Cu siguranta stia, si stie, de existenta acestora, dar interesul a fost acela de a bloca pe cei care puteau lua masuri de stopare a acestor importuri, uneori mergandu-se pana scolo incat li s-au construit probe si dosare pentru a fi dislocati din posturile respective, daca nu reactionau pozitiv la solicitarile lor. Poate sa-mi arate cineva ce mare companie straina a fost anchetata in Romania pentru faradelegile comise pe teritoriul nostru? Niciuna! De ce? Pentru ca ele au fost protejate si continua sa se bucure de acelasi statut. Anual, SRI cheltuieste sute de milioane de euro din banii nostri, ai romanilor, si nu este in stare sa ne protejeze asa cum prevede de fapt legea lor de organizare si functionare. Pe ei ii intereseaza ce discutam in dormitor cu partenerul de viata, cum mergem echipati sau nu la baie si cum folosim hartia igienica, ce vorbim la telefon, la ce restaurant mergem din cand in cand, lucruri pentru care cheltuiesc zeci si sute de milioane de euro, dar nu-i intereseaza sanatatea noastra, faptul ca suntem supusi unui proces de EXTERMINARE IN MASA, fenomen care afecteaza grav Siguranta Nationala a Romaniei.
Asa cum au preluat controlul asupra majoritatii autoritatilor publice, asa au preluat controlul si asupra Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor si Autoritatii Nationale Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor, pe care le-au pus sa lucreze in folosul celor din exterior, iar modul in care acestea au actionat pana acum, lasand marii retailers sa faca ceea ce doresc, demonstreaza din plin acest lucru.
Este imperios necesara implicarea IMEDIATA a celor care au decizia politica si administrative, in stoparea acestui fenomen cu consecinte dezastruoase pentru romani! Parlamentul Romaniei trebuie sa adopte in regim de urgenta Legile Sigurantei Nationale si Legea Raspunderii magistratilor, astfel incat cei care nu isi indeplinesc atributiile conform prevederilor legale, sa raspunda in primul rand penal, si dupa aceea si material, avand in vedere consecintele deosebit de grave ale faptelor acestora. Doamna Prim-Ministru sa ia masuri urgente pentru restructurarea celor doua institutii din subordine, ANPC si ANSVSA, pentru a starpi cloaca formata acolo si pentru numirea pe functiile de acolo a celor mai buni specialisti, lasand la o parte criteriile pilelor, nepotismelor, comisioanelor, mitei, practicate de cei care au condus pana acum aceste structuri. Este necesara adoptarea rapida a unei OG care sa interzica dublul standard in ceea ce priveste produsele furnizate noua in comparatie cu cele furnizate tarilor occidentale, si pedepsirea drastica a celor care pun in pericol sanatatea populatiei.
Dumneavoastra ce spuneti, domnule Iohannis? Scuzati-ma! Am uitat ca pe domnia-voastra nu o intereseaza sanatatea noastra si a urmasilor nostri, decat in masura in care suntem dispusi sa va dam sa ne vindeti copiii si nepotii…!!!”, scrie generalul Iliescu pe Facebook.

2 COMENTARII

  1. Am auzit știrea că s-ar fi confiscat ieri câteva tone de pește din acesta contaminat, dar nimeni nu spune ce specii erau și unde și în ce formă s-au vândut? Fără date concrete, informația nu ne prea e de folos.
    Noi mâncăm doar pește mic, capturat oceanic.

  2. Nimic nou! Deşi despre toate fărădelegile ăstea, Vadim Tudor (fie iertat pe unde-o fi!) tot spunea în urmă cu vreo 15-20 de ani, românilor le era inoculată ideia că-i „nebun”! Ăsta e unul dintre motivele pentru care acum, CVT a fost băgat la 2 m sub pământ!
    Gata cu filonul naţional! Gata şi cu balada Mioriţa!….e de părere Sică Mandolină (alias Ludovic Orban) care a pus cărţile pe masă!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.