Senatorul Mircea Geoană a declarat miercuri, la Judecătoria sectorului 1, că nu este adevărată niciuna dintre acuzaţiile formulate de procurori în dosarul lui Ioan Niculae şi Gheorghe Bunea Stancu.

„Am răspuns instanţei de la Sectorul 1 pentru a veni ca martor la această acţiune cu privire la finanţarea din 2009, aşa cum a făcut-o şi acum un an când am fost invitat de procurori ca martor să spun ceea ce cred şi ceea ce ştiu despre această speţă. Răspunsul meu este la fel de simplu şi de clar, nu este absolut nimic adevărat şi vin extrem de deschis pentru a depune mărturie cu privire la faptul că niciuna dintre firmele sau persoanele incriminate în acest dosar nu au nimic de a face cu 2009 şi cu campania de finanţare a prezidenţialelor”, a spus Mircea Geoană, prezent la Judecătoria sectorului 1 în calitate de martor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.