Preşedintele Partidului Social-Democrat Mircea Geoană, a anunţat că formaţiunea sa a votat pentru începerea negocierilor cu Partidul Democrat Liberal (PDL). Decizia, a declarat Geoană, a fost una ”dificilă”, anunţând totodată că principala condiţie pentru ca alianţei PSD+PC să i se alăture şi PDL, este eliminarea Uniunii Democrate Maghiare (UDMR) din peisaj.
Un punct care nu a fost abordat de către preşedintele PSD în declaraţia sa oficială, a fost dacă una dintre condiţiile impuse PDL-ului va fi un premier social-democrat.
Geoană a spus că au existat membri care au votat pentru ca PSD să rămână în opoziţie. Astfel, potirivt liderului social-democrat, votul decisiv, care a direcţionat PSD către PDL, a fost de 40 la 17.
Negocierile dintre PSD şi PDL vor fi şi mai dificile, cu cât formaţiunea UDMR deja a purtat discuţii cu preşedintele PDL Emil Boc, care s-a arătat mulţumit că interesele lor sunt comune. La rândul său, Marko Bela a anunţat după Consiliul partidului său, că a fost mandatat să poarte negocierile cu PDL.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.