Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat că va propune înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă pentru Radu Berceanu. Potrivit acestuia, activitatea ministerului Transporturilor, condus de Radu Berceanu, este defectuoasă. „Vom propune în cursul zilei de miercuri o comisie de anchetă parlamentară la adresa ministrului Berceanu, în mandatul căruia sar trenurile de pe şine mai repede decât sar capacele de la paharele de bere băute la Golden Blitz de acoliţii lui Băsescu”, a declarat ieri, la Constanţa, Mircea Geoană. Mai mult, liberalii au şi ei “îndoieli” asupra activităţii acestui minister. “Pentru a fi consecvent cu principiile enunţate de dumneavoastră, pentru a evita dubla măsură, vă cerem Domnule Prim Ministru să-l remaniaţi în termen de 24 de ore pe Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu. De asemenea, vă solicităm Domnule Prim Ministru, să formulaţi, în calitatea de preşedinte al PDL, o nouă propunere de ministru pentru acest portofoliu, în acelaşi interval de timp, pentru respectarea principiilor democratice, a solidarităţii guvernamentale şi mai ales a Parteneriatului pentru România atât de invocat pe perioada crizei economice de către guvernul pe care-l reprezentaţi”, se arată în scrisoarea transmisă de PNL premierului Emil Boc.
Silvia Boncuţiu