Clooney Foundation for Justice (Fundaţia Clooney pentru Justiţie), deţinută de George Clooney şi soţia acestuia, avocata Amal Clooney a fost catalogată ca fiind indizerabilă şi, prin urmare, interzisă pe teritoriul Rusiei de că tre Vladimir Putin pe motiv că ar susţine grupările teroriste şi extremiste.
Clooney Foundation for Justice (Fundaţia Clooney pentru Justiţie) „desfăşoară o activitate amplă menită să discrediteze Rusia, sprijină activ falşii patrioţi şi membrii grupărilor extremiste şi teroriste interzise”, a transmis Procuratura într-un comunicat, transmite Agerpres.
„Sub acoperirea unor idei umanitare, aceşti ‘luptători pentru justiţie’ (…) promovează iniţiative de urmărire penală împotriva celor mai înalte autorităţi ruse”, se arată în comunicat.