Horia Georgescu, fostul director al Agenției Naționale de Integritate, a susținut că „se intervenea direct în dosare, punctual, și se spunea cum trebuie acționat”. El a făcut precizări miercuri seara la Antena 3, în urma audierii de marţi a fostului şef al Serviciului Român de Informaţii , George Maior, la Comisia SRI.

Maior a vorbit despre un protocol între SRI și Parchetul General, condus la acea dată de Laura Codruța Kovesi, prin care se stabilea o colaborare în cazurile de evaziune fiscală și corupție între cele două instituții, dar a infirmat că Serviciul ar fi intervenit în dosare penale. El este, însă, contrazis de Horia Georgescu. „Eu am fost dezamăgit ieri (marţi – n.red.). Să nu-ți asumi anumite lucruri este regretabil”, a spus fostul director ANI.

Horia Georgescu a dezvăluit că avea discuții punctuale cu fostul șef al SRI, în anumite dosare: „Între ANI și SRI era un mecanism complex, prin care erau transmise sesizări prin documente clasificate ca secrete de stat. În baza lor, ANI proceda mai departe pentru soluționarea unor dosare. Pentru un bărbat de stat, să nu îți asumi un lucru e regretabil. Realația mea cu Maior era apropiată, l-am considerat și îl consider, în continuare, un prieten. Ieri (marţi – n.red.) am trăit o iluzie.

Dacă Maior a pervertit acest mod de lucru în interes personal, eu am acționat cu bună credință, în limite legale. Informările erau transmise de SRI către ANI. Apoi, aveam discuții punctuale pe anumite teme, în baza protocolului. Aveam discuții punctuale cu George Maior. Am fost constrâns de Maior. Discuțiile aveau loc în biroul său, uneori mă duceam eu, îl sunam, alteori mă suna el”. Cele mai multe discuţii aveau loc la sediul SRI din strada Jandarmeriei.

Horia Georgescu a recunoscut că a participat la mai multe evenimente la sediile SRI, la unele fiind prezenţi şi magistraţi, printre care Livia Stanciu, fost preşedinte al ÎCCJ, şi Valentin Şelaru, judecătorul care a dispus arestare sa preventivă.

„Unele (întâlniri – n.red.) erau cu caracter privat, de genul zilei de naştere, altele de tip evenimente: 1 Decembrie, ziua SRI. La acel moment nu vedeam nimic ocult, astăzi o văd un pic diferit. Foarte des la aceste întâlniri era prezent domnul Şelaru, domnul judecător Şelaru, care, uneori, stătea lângă mine la masă. El m-a și arestat, nu a avut nici măcar bunul simț să se abțină. Nu era el singurul judecător acolo, erau mai mulţi, doamna Stanciu, domnul Ionuţ Matei, în calitate de vicepreşedinte”, a spus Horia Georgescu la Antena 3. El a declarat că la o zi de naştere a lui George Maior, sărbătorită la sediul K2 al SRI, au fost prezente în jur de o sută de persoane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.