O locatară din cartierul Mărăști trage un semnal de alarmă către autorități: țarcul cu tomberoane din spatele blocului de pe strada Mogoșoaia nr. 4 nu mai este doar o sursă de disconfort olfactiv, ci a devenit un focar de insalubritate și nesiguranță.

Angela Rus, locatară a blocului situat pe strada Mogoșoaia nr. 4, a transmis o sesizare prin platforma MyCluj, solicitând intervenția urgentă a Primăriei în legătură cu starea avansată de degradare a ghenei de gunoi din spatele imobilului. Potrivit acesteia, odată cu venirea căldurii, mirosul devine insuportabil, afectând calitatea vieții locatarilor din zonă.

„Acum că a venit căldura, a revenit și mirosul insuportabil de la țarcul cu tomberoanele de gunoi din spatele blocului!”, scrie Angela Rus în mesajul transmis autorităților locale.

Mai grav, zona a devenit un adăpost improvizat pentru persoane fără locuință, care folosesc locul atât pentru dormit, cât și pe post de toaletă. „Din nefericire, aici se cazează peste noapte oameni ai străzii. În plus, este folosit de aceștia și nu numai, pe post de toaletă!”, adaugă locatara.

Sesizarea evidențiază nu doar o problemă de igienă publică, ci și un potențial risc pentru sănătatea locatarilor și pentru siguranța zonei. Angela Rus le cere autorităților „înțelegere și implicare”, în speranța că spațiul va fi igienizat, reamenajat și securizat corespunzător.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.