Gazeta i-a pus fata în fata pe liberalul Horea Uioreanu si democrat-liberalul Iuliu Pacurariu care se vor ,,bate” în colegiul Gherla pentru a obtine un mandat de deputat. Gazeta a încercat sa vada în ce masura cei doi contracandidati cunosc problematicile specifice ale colegiului Gherla .
În data de 30 noiembrie ,,suspansul” va ajunge la cote maxime în colegiul uninominal Gherla, batalia cea mai strânsa va fi data între Horea Uioreanu, presedintele PNL Cluj-Napoca si Iuliu Pacurariu. Horea Uioreanu este deputat, ales pe listele Aliantei PNL-PD, si poate unul dintre cei mai controversati parlamentari clujeni, având în vedere afacerile în care a fost implicat. Pe de alta parte, Iuliu Pacurariu a fost predecesorul lui Emil Boc în fruntea PD Cluj, senator de Cluj si mai apoi consilier în cabinetul ministrului de Interne Vasile Blaga, pâna la scoaterea PD de la guvernare.
Cei doi politicieni si-au propus sa obtina un mandat de deputat în colegiul Gherla deoarece, potrivit acestora, aici au cei mai multi sustinatori si sunt hotarâti sa faca schimbari majore în aceasta zona. Colegiul cu numarul cinci, colegiul uninominal Gherla cuprinde municipiul Gherla împreuna cu alte 16 comune: Apahida, Aschileu, Chinteni, Alunis, Borsa, Cornesti, Dabâca, Iclod, Panticeu, Fizesu Gherlii, Gârbau, Recea Cristur, Sânpaul, Taga, Vultureni si Sânmartin. Aceasta zona este locuita de 65.815 de oameni.
Gherla, o zona cu multe probleme
Deputatul liberal Horea Uioreanu a încercat sa demonstreze ca stie multe lucruri despre colegiul în care candideaza pentru Camera Deputatilor, tinând sa mentioneze totodata câte schimbari a adus în aceasta zona în ultimii patru ani. De asemenea, acesta ne-a declarat ca zona Gherla este o zona cu multe probleme, probleme pe care va încerca sa le rezolve în urmatorii patru ani, daca va obtine un nou mandat de deputat. ,,Sunt mai multe tipuri de probleme. În primul rând, sunt problemele legate de municipiul Gherla, iar în al doilea rând sunt cele legate de cele 16 localitati rurale. Bineînteles ca zona urbana si cea rurala au nevoie de abordari diferite. În ceea ce priveste municipiul Gherla, problema principala la aceasta ora este realizarea centurii ocolitoare pentru ca toate masinile trec prin centrul orasului si normal ca îi deranjeaza pe locuitori. În mod normal, finalizarea centurii ocolitoare ar remedia problema traficului, al zgomotului si al poluarii. Locul de promenada si centrul istoric merita, de asemenea, sa fie protejate. Eu cred ca lucrarile de la centura ar trebui grabite si de aceea m-am implicat serios pentru ca aceasta centura sa fie gata cât mai repede. Municipiul Gherla este un oras cu multe constructii istorice, mai ales zona centrala si merita o finantare pentru renovarea acestor constructii. Aici ma voi implica prin aducerea de fonduri pentru renovarea centrului istoric”, a declarat Uioreanu. În acelasi timp, presedintele PNL Cluj-Napoca a tinut sa precizeze ca va încerca sa introduca municipiul Gherla într-un circuit turistic pentru ca este un oras cu un trecut istoric important si are un mare potential turistic. În ceea ce priveste zona rurala, Uioreanu e de parere ca aceasta zona are nevoie de niste investitii masive în partea de infrastructura. ,,Si aici ma refer la poduri, la drumurile neasfaltate, cele care nu sunt pietruite. Multe sate nu au apa potabila, canalizare. Încerc sa îi ajut pe oamenii din aceasta zona si am si reusit în multe cazuri sa ajut primariile prin realizarea de proiecte si prin atragerea de fonduri în directia infrastructurii. Pe fond general, în ultimii doi ani, am contribuit cu sume de bani la renovarea unor biserici, însa multe sunt într-o stare jalnica si trebuie renovate, în special pentru ca sunt monumente istorice. De asemenea, am reusit în cursul acestui an sa obtin fonduri importante pentru renovarea acestor biserici”, a explicat Uioreanu.
Deputatul Horea Uioreanu ne-a mai declarat ca si infrastructura scolara a municipiului Gherla este o prioritate pentru el, mentionând în acelasi timp ca în ultimii ani, datorita lui, fiecare scoala din zona a fost renovata cel putin o data. Uioreanu a mai atras atentia asupra necesitatii de a crea programe pentru caminele culturale, dar si pentru realizarea retelelor de canalizare. ,,În primul rând, trebuie sa descongestionam traficul prin finalizarea centurii ocolitoare si renovarea centurii existente. Dar si sa conservam centrul istoric. Sa nu uitam ca în jurul Gherlei mai este o localitate de mare renume si aici ma refer la Nicula unde exista acea manastire care merita sa fie introdusa în circuitul istoric. Nu este doar un loc de pelerinaj de Sfânta Marie, ci este si un loc superb care poate fi introdus în circuitul turistic”, a declarat Uioreanu. Printre prioritatile deputatului liberal se numara construirea unui teren de sport în fiecare comuna din colegiul Gherla prin fonduri guvernamentale, dar si dotarea unei gradinite cu mobilier nou.
Viziunea democrat-liberala
Contracandidatul lui Uioreanu din colegiul Gherla, democrat-liberalul Iuliu Pacurariu a trecut cu ,,brio” testul la care a fost supus de Gazeta. Pacurariu a atras atentia asupra faptului ca localitatile rurale din colegiul Gherla au nevoie de resurse financiare serioase pentru a putea fi introduse într-un un proces amplu de dezvoltare, la care este ,,supusa” doar comuna Chinteni. ,,Colegiul Gherla e format din municipiul Gherla si 16 comune. Din aceste 16 comune doar una sta mai bine financiar si aceea este comuna Chinteni unde are loc un mare proces de dezvoltare. Celelalte comune fac parte din categoria celor care sunt dependente de bugetul de stat. Problemele principale sunt infrastructura rutiera, apa potabila, lipsa retelelor de canalizare, lipsa locurilor de munca, dar si inexistenta unei baze economice reale. Si lipsa de oameni pregatiti profesional care sa faca ceva în aceste comune este o mare problema”, a explicat Pacurariu. În ceea ce priveste municipiul Gherla, Pacurariu e de parere ca municipiul are o situatie mai buna, deoarece, potrivit acestuia, Primaria Gherla are venituri anuale de 500 de miliarde lei vechi, dintre care 20 de miliarde reprezinta venitul propriu al primariei. ,,Municipiul a beneficiat de un program SAMTID prin care si-a revitalizat sistemul de apa. De asemenea, în general, somajul în Gherla este mic, cu exceptia Fabricii de Sticla, toate celelalte unitati functioneaza, e drept la alta dimensiune. Sunt si acolo cetateni care lucreaza în afara tarii. Alte probleme cu care se confrunta Gherla sunt dezvoltarea infrastructurii orasului, nevoia de a se realiza un parc industrial care sa determine o crestere a investitiilor în zona si în final o crestere a bugetului Primariei Gherla. Cam asta ar fi problemele orasului. Si bineînteles este nevoie de resurse financiare modernizarea cartierelor marginase si pentru finalizarea centurii care sa scoata traficul greu din oras”, a precizat Pacurariu.
Întrebat daca municipiul Gherla este pe drumul cel bun pentru a deveni un oras european, Iuliu Pacurariu a declarat : ,,Chestia asta cu orasul european este o chestie generala. În primul rând este nevoie de cresterea calitatii vietii cetatenilor din zona, de slujbe bine platite, dezvoltarea infrastructurii orasului la nivelul secolului 21 este un alt criteriu, la fel si introducerea retelelor de canalizare în mediul rural. Sa nu uitam de existenta spatiilor verzi care trebuie sa fie la un nivel care sa fie în concordanta cu normele europene. Viteza în care ele se realizeaza depinde de resursele financiare”, a încheiat acesta.
Timea Moldovan