Europarlamentarul Cristian Ghinea (USR-PLUS/Renew Europe) precizeaza ca actualul ministru al Fondurilor Europene, Marcel Bolos, s-ar afla in conflict de interese, potrivit legislatiei romanesti si normelor europene, fapt ce poate afecta finantarile 2021 – 2027.

„Situatia poate afecta grav intreg sistemul de gestionare a fondurilor pe care Bolos il propune astazi: orice audit ulterior al Comisiei Europene poate suspenda Programele Operationale pentru ca au fost create de o persoana in vadit conflict de interese. Marcel Bolos trebuie sa se retraga sau sa fie retras imediat de la conducerea ministerului si din orice formula de pregatire a cadrului financiar 2021 – 2027”, spune Cristian Ghinea, conform unui comunicat.

In acest sens, europarlamentarul mentioneaza ca Marcel Bolos „are doua posturi de director blocate in institutii care ar urma, potrivit propunerii sale – in calitate de ministru -, sa primeasca putere crescuta de decizie” in urmatorul cadru financiar 2021-2027.

„Mai exact, Bolos este director la Organismul Intermediar de la Ministerul Transporturilor, unde si-a inghetat pozitia pentru a se muta director la Agentia de Dezvoltare Regionala (ADR) Nord-Vest. Acolo si-a inghetat pozitia ca sa vina ministru. Atat Ministerul Transporturilor, cat si ADR ar urma sa primeasca un nou statut, cu putere mare de decizie in cadrul financiar 2021-2027, si anume sa devina Autoritati de Management pentru Programul de Transport, respectiv unul din programele regionale.

Daca in cazul ADR, mai sunt si alti beneficiari, in cazul AM Transport, Bolos e singurul beneficiar posibil, el ocupand un post de director in minister peste directia care se ocupa de fonduri europene. Aceasta directie ar urma sa fie ridicata la nivel de Autoritate de Management, iar directorul Bolos sa devina director general. Iar aceasta decizie este luata de Marcel Bolos, din scaunul de ministru”, precizeaza Ghinea, in comunicat.

Conform aceleiasi surse, Marcel Bolos se afla in conflict de interese chiar daca nu a semnat memorandumul privind organizarea sistemului de management al fondurilor europene 2021 – 2027, iar premierul interimar Ludovic Orban a delegat unui secretar de stat acest drept.

„Il provoc pe ministrul Bolos sa publice acest document, este inacceptabil sa nu avem in consultare publica un document care organizeaza cheltuirea a 30 de miliarde de euro bani europeni. Delegarea semnaturii nu sterge conflictul de interese. Marcel Bolos incearca sa ocoleasca legea romaneasca a conflictului de interese, dar Regulamentul european este mult mai explicit si vorbeste si despre pregatirea actelor de decizie. (…) Marcel Bolos, care a facut aceste propuneri, trebuie sa isi dea demisia din ambele functii de director, ramanand de facto cu o interdictie de a le reocupa pana in ultimul an in care vor putea cheltui banii europeni, adica 2029 sau 2030”, adauga Ghinea.

Totodata, acesta face apel la premierul desemnat Florin Citu sa nu il mai includa in noua echipa de ministri pe Bolos.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here