În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Baciu au depistat pe raza localităţii Sumurducu, un bărbat căutat, în baza unui mandat de aducere, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie.
Cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de azi a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
La data de 8 septembrie, Poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că, un bărbat, de 52 de ani, din comuna Gârbău, a fost victima unei tâlhării comise la data de 6 septembrie.
Conform verificărilor efectuate, la data de 6 septembrie, în jurul orei 16:00, reclamantul, în timp ce se deplasa cu un autovehicul pe DN1 F, la intrare în localitatea Baciu, a oprit şi a luat în autoturism trei persoane, doi băieţi şi o fată. Cei trei i-ar fi solicitat persoanei vătămate să îi transporte până în localitatea Sânpaul, contracost.
Ajunşi pe raza localităţii Sânpaul, cei în cauză nu i-ar fi dat bani şoferului, în urma neînţelegerilor iscate, acesta din urmă fiind agresat şi deposedat de circa 3.300 de lei de către cei doi tineri.
În urma plângerii depuse, poliţiştii au demarat de îndată verificări, stabilind identitatea celor în cauză. Unul dintre aceştia, un tânăr, de 26 de ani, din Sânpaul, a fost depistat, ieri, pe raza localităţii Sumurducu. Acesta, la vederea organelor de poliţie, ar fi încercat să scape prin fugă, însă a fost imobilizat de către poliţişti şi reţinut pentru 24 de ore.
Azi, magistraţii au emis pe numele bărbatului depistat un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările continuă pentru depistarea celorlalte persoane.