Noua grădiniță de la Huedin, construită de Biserica Reformată cu ajutorul Guvernului Ungariei, a dus la un adevărat scandal în comunitate, în contextul în care ar urma să aibă loc cursuri doar în limba maghiară. Clădirea de două etaje a costat 760.000 de euro și poate găzdui patru grupe de grădiniță și o grupă de creșă.
Ungaria a investit în ultimii patru ani peste 140 de milioane de euro pentru reînnoirea și îmbunătățirea infrastructurii educaționale dedicate învățământului în limba maghiară. Mai exact, banii au fost folosiți pentru repararea a 102 de clădiri existente și construirea a 94 de creșe și grădinițe noi.
Și în orașul Huedin, județul Cluj, pe 17 iulie a fost inaugurată clădirea „Creșă-grădiniță 5 grupe cu program prelungit”, proiect finanțat de către guvernul lui Viktor Orban.
Eparhia Reformată din Ardeal a venit înspre Primăria orașului Huedin cu inițiativa încheierii unui contract de comodat pentru noua grădiniță pe o perioadă de trei ani, dând exemple de alte contracte semnate cu primăriile Turda, Dej, Florești, Aiud, Deva, Bălan, Sângeorgiu de Pădure, Păsăreni și Miercurea Nirajului.
Consiliul Local a fost chemat să voteze preluarea acestei clădiri care ar urma să funcționeze doar pentru copiii maghiari. PSD Huedin a așteptat momentul potrivit pentru a-și arăta colții și de a pune paie pe foc privind modul în care statul ungar are în plan o divizare a societății românești.
Înaintea ședinței de Consiliu Local, în care consilierii locali au discutat cu privire la preluarea în folosință gratuită a imobilului, în condițiile propuse de Eparhia Reformată din Ardeal, primarul orașului a încercat să medieze o întâlnire între liderii politici ai partidelor reprezentate în Consiliul Local și Eparhia Maghiară.
Mircea Moroșan: „Eu am încercat să mediez acest caz. A fost mediatizat de către alte ziare cu tentă naționalistă, lucrurile s-au inflamat la nivel de oraș”
Pe 31 august, consilierii locali au respins proiectul cu privire la primirea în folosință gratuită a grădiniței construite cu banii statului ungar, singurii care au votat „pentru” fiind cei din partea UDMR.
Primarul orașului Huedin a declarat pentru Gazeta de Cluj că unii politicieni locali iresponsabili au transformat acest subiect într-o adevărată luptă politică și au inflamat comunitatea. PSD Huedin nu a ratat ocazia să creeze tensiuni între români și unguri, lucru aspru criticat de edil.
„Am încercat să fac negocieri după ce am discutat cu liderii politici, am discutat înainte de ședința de consiliu cu toți consilierii locali, s-au pus întrebări, s-au clarificat treburile ca toți consilierii să fie în cunoștință de cauză când se va vota preluarea acestei grădinițe în ședința de consiliu. Din păcate nu s-a ajuns la un consens între Eparhie și consilierii tuturor partidelor românești. S-a cerut să se predea măcar o grupă în limba română, dar nu s-a dorit. Atunci Eparhia a venit cu unele propuneri, ca ei să plătească gazul, iar noi să plătim celelalte facilități. Ideea este că a căzut la vot: 3 voturi pentru, 6 contra și 3 abțineri”, a declarat primarul orașului Huedin.
Consilierii PNL și PSD nu au fost de acord ca în noua grădiniță vor exista două grupe de grădiniță și de creșă cu predare în limba maghiară. Președintele organizației locale PSD, Oana Goga, a venit cu o propunere, adoptată de Consiliu, în care să funcționeze două grupe de grădiniță maghiare și două grupe românești, respectiv o creșă maghiară. Din cauza faptului că reprezentantul Bisericii Reformate nu a făcut declarații în numele bisericii privind varianta Oanei Goga, propunerea a fost retrasă.
În altă ordine de idei, PSD, cunoscut pentru modul „unic” de a face politică și de a diviza, susține că există o inițiativă de segregare pe criterii etnice, arătând cu degetul spre primarul orașului Huedin. Mai mult, PSD Huedin consideră că mutarea copiilor maghiari într-o nouă locație ar face rău comunității.
Oana Goga: „Se pot construi grădinițe, dacă ar fi o creștere a natalității copiilor de etnie maghiară și ar trebui neapărat construite astfel de instituții”
Contactată de către reporterii Gazetei de Cluj, Oana Goga a precizat că nu va fi de acord cu relocarea tuturor grupelor cu predare în limba maghiară în noua clădire.
„La noi problema este separarea copiilor. Se pot construi grădinițe, dacă ar fi o creștere a natalității copiilor de etnie maghiară și ar trebui neapărat construite astfel de instituții. Atâta timp cât ei vor să realoce toate grupele cu predare în limba maghiară și să le transfere în noua locație, eu nu sunt de acord.
Noi suntem o comunitate mică și vrem să trăim în continuare în liniște și pace cum am făcut-o și până acum. Asta mi se pare o separare. Am încercat să duc negocieri, dar nu ne-a băgat nimeni în seamă. Ne-au spus că asta a hotărât guvernul maghiar și se poate face doar după cerințele statului maghiar. Nu cred că am jignit pe cineva. Tot ce îmi doresc este ca această comunitate să conviețuiască în pace cum a făcut-o până acum”, a spus Oana Goga.
Președintele organizației județene UDMR Cluj, Csoma Botond, a participat la ședința de consiliu din 31 august. Deputatul a respins categoric cele spuse de PSD, precizând că potrivit unui ordin al Ministerului Educației, crearea de grupe şi clase, respectiv instituţii de învăţământ cu predare în limbile minorităţilor nu constituie segregare.
Și viceprimarul Mária Búzás-Fekete a declarat că noua grădiniță construită oferă orașului oportunitatea de a îmbunătăți situația educației. Reamintim că Fekete a fost cea care a făcut propunerea, în contextul în care primarul orașului Huedin era în concediu.
Potrivit unei persoane care a dorit să-și păstreze anonimatul, după inaugurarea grădiniței s-a convocat o ședință la comisia de specialitate unde toți membrii au fost de acord cu darea în folosință cu titlul gratuit a acelei clădiri. Acesta a solicitat autorităților publice să ceară un punct de vedere de la Inspectoratul Județean Cluj prin care să spună dacă această relocare, a copiilor de limba maghiară, este legală sau nu este legală.
Pe 31 august, unul dintre punctele pe ordinea de zi a fost același proiect prin care se dorea trecerea de la Biserica Reformată la Primărie. Dar de această dată, proiectul de hotărâre era semnat de consilierii UDMR.
„La comisia de specialitate la care nu am participat deoarece am fost în concediu nu mai primește aviz favorabil. Care sunt elementele în plus care au stat la baza acestui aviz negativ?
Doamna Mariana Stîngă, care este inspector de resurse umane la Inspectoratul Școlar Cluj și face parte și din consiliul de administrație spune că nu se poate, că este segregare pe chestii etnice.
Eu m-am întrebat de ce nu a spus același lucru când proiectul a primit aviz pozitiv. De la o săptămână la alta s-a schimbat brusc. PNL Huedin a stabilit în unanimitate că nu vor vota acest proiect de hotărâre. Eu știam clar că PSD și PNL nu vor vota, iar UDMR nu a făcut niciun pas înapoi”, a precizat sursa.
În orașul Huedin, din cei 9300 de locuitori, 30% sunt maghiari, existând numai instituții de învățământ mixte.
Pentru moment nu este clar cum va funcționa noua instituție de învățământ, în contextul în care proiectul a căzut la votul din 31 august. Sunt de admirat investițiile statului ungar, însă marele finanțator, Viktor Orban, nu se va putea substitui statului român, oricâte programe economice se vor desfășura în regiune.
Mai mult, modul în care PSD a încercat să amplifice tensiunile etnice reprezintă acțiuni demne de secolul trecut.