Grand Hotel Italia, amenzi “fara numar”

Grand Hotel Italia functioneaza inca din luna mai a acestui an. Cu toate acestea, autorizatiile de la Agentia de Protectia Mediului au fost cerute abia pe 27 octombrie, dupa ce Gazeta de Cluj a solicitat Garzii de Mediu sa controleze acest aspect pe 26 octombrie. De asemenea, restaurantul din cadrul hotelului inca nu a obtinut autorizatia de functionare de la Primarie si functioneaza in continuare, desi a fost amendat de Politia Locala
Italienii au venit in Cluj-Napoca sa-si deschida o afacere care poate fi profitabila pentru multa lume din oras. Fara toate autorizatiile la purtator, Grand Hotel Italia functioneaza in ciuda amenzilor repetate pe care le-a primit de la toate institutiile publice. Primaria Cluj-Napoca prin intermediul Politiei Locale si Inspectoratul Teritorial e Munca(ITM) sunt printre ultimii “clienti” care au amendat unitatea de cazare.

27.500 de lei de la ITM

Pe 8 noiembrie cei de la Grand Hotel Italia au primit o “vizita” speciala din partea inspectorilor Inspectoratului Teritorial de Munca(ITM) in colaborare cu Oficiul Roman pentru Imigrari(ORI) in urma sesizarilor din Gazeta de Cluj. Grand Hotel Italia a primit  amenzi in valoare de 27.500 de lei de la ITM pe toata perioada constructiei si a desfasurarii activitatii. Ultima amenda a fost de 1.500 de lei, iar inspectorii sunt in permanenta in alerta pentru a depista ilegalitatile contractuale cu angajatii .

Evenimente de lux la Grand Hotel
Alin Tise si-a botezat fiul la Grand Hotel Italia, iar seful Politiei Ioan Pacurar a organizat un botez in cadrul unitatii hoteliere. Printre VIP-urile care au participat la botezul sefului Politiei se numara senatorul PSD Alexandru Cordos, fosti ministri de interne Ioan Rus si Vasile Puscas, fostul prefect si actualmente consilier judetean Valentin Cuibus, senatorul PNL Marius Nicoara si deputatul Horea Uioreanu, presedintele CJ Cluj Alin Tise si viceprimarul Radu Moisin. Nu au lipsit nici reprezentantii mediului universitar: profesorul Constantin Ciuce, rectorul UMF Cluj, profesorul Marius Bojita, profesorul Grigore Baciut, prorector UMF Cluj, Vasile Muresan, managerului Clinicii de Pneumoftiziologie, si chirurgul Teofil Pop, patronul Clinicii Interservisan. La Grand Hotel Italia a avut loc si botezul fiului patronului de presa Rares Bogdan.

Hotel de 5 stele cu 36 de angajati

Grand Hotel Italia a avut 36 de angajati  in luna septembrie, iar in luna august 30 de angajati. In momentul de fata au depus actele la Agentia Judeteana de Ocupare a Fortei de Munca(AJOFM) Cluj pentru a angaja un singur receptioner de nationalitate straina. Chiar dupa ce Gazeta de Cluj i-a contactat pe oficialii AJOFM Cluj, cei de la Grand Hotel Italia au depus cereri pentru angajarea unui cetatean strain.

“Ei au trimis actele la noi ca vor face angajari pentru un hotel de cinci stele, insa nu au luat oameni din baza noastra de date. Noi nu putem sa ii obligam sa ne ia oameni din evidenta. Noi am vrut sa le trimitem oameni din lista noastra. Ei probabil au alta firma care se ocupa”, a declarat pentru Gazeta de Cluj directorul AJOFM Cluj, Daniel Don.

Primaria ii amendeaza
“Societatea a depus un dosar incomplet pentru obtinerea acordului de functionare in urma caruia i s-a transmis termenul legal pentru completarea dosarului. Intre timp, in cadrul unei verificari a Politiei Locale, unitatea a fost sanctionata conform OG 99/2000”, se arata intr-un raspuns a Primariei la solicitarea Gazetei de Cluj.

ISU nu i-a autorizat
 
 “Am inteles ca a fost depusa o autorizatie pentru executare. Am inteles ca dupa ce s-a demarat o perioada din lucrari. Mai au inca o autorizatie. Autorizatia privind constructia le-a fost acordata dupa care mai trebuie emisa autorizatia de functionare. Ei nu au solicitat din punct de vedere al securitatii in caz de incendiu autorizatii de functionare pana in acest moment. Au fost sanctionati de catre cadrele din cadrul serviciului autorizari cu amenda contraventionala pentru functionare fara autorizatie. Din punct de vedere al functionarii nu au solicitat pentru ca s-a constat de catre cadrele de la compartimentul avize-autorizari ca au functionat fara sa solicite avize. Daca se intampla ceva probabil ar putea fi o culpa penala. Din punct de vedere legal au fost sanctionati. Exista o procedura graduala. Mai intai se instiinteaza, dupa care se da un avertisment, dupa care se amendeaza. Procedura este o sanctionare etapizata. Poate merge pana la sistarea activitatii. Au fost sanctionati contraventional de cadre din inspectia de prevenire”, sustinea anterior locotenentul Andrei Biris, purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Situatii de Urgenta (ISU) Cluj.

OPC nu i-a amendat

Desi cei de la OPC i-au supravegheat intens au observat ca detin toate autorizatiile. “Am vorbit cu colegii mei si mi-au zis faptul ca avize de functionare pe restaurant exista. Problema este ca legat de tarife, afisare preturi sunt afise date in lucru. Este o forma grafica mai diferita pe care am inteles ca o pregatesc. Urmeaza sa devina cu documentele la comisariat. Cu toate documentele solicitate sa vedem unde e adevarul si ce se intampla. Nu stiu daca ii vom sanctiona. Pana nu vin cu documentul unic. Nu aveau registru la fata locului. Ziceau ca sunt la fostul sediu social toate actele. Trebuie sa vina cu toate actele sa vad de ce nu le-au afisat. Pe partea de alimentatie aveau avize. Eu am vazut document de la pompieri. Sa vedem de la ce punct de lucru sunt documentele. Pana nu vad eu toate documentele, intr-adevar ceea ce am vazut e ca nu aveau afisate preturile. Pe partea de bar aveau avize, acuma sa vedem cu ce vine domnul imputernicit al administratorului. Sunt dotati foarte bine pe partea de logistica. Nu am ce sa reprosez. Ce ma ingrijoreaza e partea de afisare, de documente, de folosire a unitatii”, declara anterior Mircea Radu, directorul Oficiului pentru Protectia Consumatorului (OPC) Cluj.

Tiberiu Hrihorciuc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.