Fiindcă prietenul meu, Tavi Hoandră, face frecvent referiri la magica literatură sud-americană în titlurile articolelor şi trimiterilor sale în text, m-am gândit să-mi scriu rândurile parafrazând romanul lui Gabriel Garcia Marquez, „Gripă în vremea crizei”. Ca să nu fiu acuzat de mimetism, am renunţat la această idee, dând editorialului un titlu mai banal, cum este şi viaţa noastră, de cele mai multe ori. Gripa este legată şi de un episod dureros ce mi-a afectat familia. La sfârşitul anului 1918, bunicul din partea mamei a murit de gripă spaniolă, într-un lagăr italian. A scăpat de glonţ şi obuz, dar l-a răpus o epidemie, care a făcut multe, multe victime.

    
Gripa nouă sau de tip nou, cum i se spune, la noi, eufemistic, gripei porcine, denumire care a indignat peste măsură un ministru ultrareligios din Israel, (deoarece porcul este un animal impur, potrivit Vechiului Testament), a ajuns şi în ţara noastră. Avem sute de bolnavi, zeci de persoane se îmbolnăvesc zilnic dar, din fericire, până în prezent nu a murit nimeni din această cauză. S-au întreprins acţiuni şi se vor mai derula, deoarece această pandemie a devenit o problemă de siguranţă naţională şi în România. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a monitorizat răspândirea gripei în lume şi, potrivit comunicatelor acesteia, cam în această vreme trebuia să ajungă şi la noi. Ne-am îmbolnăvit, în primul rând, prin contactele avute cu cei care au venit din Spania, Anglia, etc., dar acum presiunea este şi mai mare. În Ucraina, vecina noastră, avem o epidemie atât de extinsă şi virulentă, încât sunt regiuni în care viaţa socială este, practic, paralizată. Ucrainienii au cerut ajutor internaţional pentru a ţine gripa, cât de cât, în frâu. În Bulgaria, de asemenea, situaţia este îngrijorătoare. Dacă ne poate consola acest lucru, cu siguranţă sunt zone în lume în care situaţia este considerabil mai proastă ca aici, dând numai două exemple. Probabil că unii vor spune că pentru gripă este de vină tot Băsescu, dar, pe marginea neinvestirii de Parlament a domnului Croitoru, Preşedintele nu ar trebui să uite că politica este arta posibilului.
    
Dar, să revenim la gripă. În condiţiile globalizării, nu numai mărfurile şi ideile circulă liber, dar frontierele sunt mai permeabile ca oricând şi pentru oameni. Dacă gripa a ajuns în Afganistan, nu cred că nici cel mai izolat stat din lume, anume Coreea de Nord, este apărată de această epidemie.
    
Aceste epidemii, pandemii, nu sunt o noutate. Specific ultimei dintre acestea este viteza de propagare. Acţiuni specifice, care să ţină seama şi de greşelile făcute în altă parte, sunt ceea ce aşteptăm de la guvernanţi, indiferent cât sunt de durabile actualele structuri administrative. Tratamentele nu le prescrie domnul Videanu, ci medicii de specialitate. Să sperăm că, într-un termen rezonabil, va fi accesibil şi vaccinul românesc. Nici în perioada dinainte de 1989 nu erau proaste medicamentele noastre, după cum doctorii români, chiar epidemiologi, sunt cu adevărat buni.
    
Emiterea de prognoze asupra numărului posibil de morţi în eventualitatea extinderii epidemiei, stârneşte numai panică. Mai periculoase decât lipsa momentană a vaccinului sunt alte împrejurări. România este una din ţările în care se consumă cel mai puţin săpun pe cap de locuitor din Europa, sunt convins că nici carantina din spitale nu prea se respectă, iar o alimentaţie sănătoasă, bogată în legume şi fructe, nu este prea obişnuită la concetăţenii noştri.
    
Cum, în apropierea mea, am mulţi medici competenţi, de la care primesc în permanenţă sfaturi, am încredere că am şanse să nu mă îmbolnăvesc şi, cu siguranţă, aceleaşi perspective le aveţi şi Dumneavoastră, dragi cititori. Epidemiile vin şi pleacă, numai grijile, eternele griji cotidiene ne însoţesc, perseverent, până la sfârşitul vieţii.

Adrian Man
6 noiembrie 2009

P.S. Luminaţia a fost, şi în acest an, nu numai un eveniment spectaculos, dar şi unul de suflet. Măcar o dată pe an să ne gândim la cei care nu mai sunt şi au trecut în eternitate, dar îi păstrăm în gând. Interculturalitatea, pe plan religios, este benefică şi, din păcate, acest lucru se uită de mulţi. Rememorez cu câtă emoţie descria Nicolae Iorga obiceiurile de Ziua Morţilor din Ardeal, pe care le-a văzut la începutul secolului XX, când se deplasa de la Şoncuta Mare la Dej.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.