Gazeta de Cluj prezintă o reţetă de afacere tip gulaş în care porcul şi vita, în cantităţi egale, au fost piperate cu milioane de euro şi lei din fonduri europene. Este vorba de un proiect al Companiei de Apă Someş SA, în valoare de aproape 200 de milioane de euro, bani europeni cu care se face reabilitarea reţelelor de apă din judeţele Sălaj şi Cluj. În “tocană” a învârtit şi fostul deputat PSD Alexandru Lăpuşan, acum om de afaceri pofticios care nu se poate abţine să nu-şi bage măcar unghia de la degetul mic în banul public.
Compania de Apă Someş, care gestionează reţelele de apă potabilă din judeţele Sălaj şi Cluj, a obţinut o finanţare de 196,9 milioane de euro. Din aceşti bani, 74% reprezintă fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, iar banii sunt folosiţi pentru modernizarea şi refacerea reţelelor de apă din cele două judeţe. La licitaţia organizată de Compania de Apă pentru serviciile de management al proiectului s-a înscris şi a câştigat firma TAHAL CONSULTING ENGINEERS LTD, o societate din Israel care are sucursale în România. Pentru serviciile de asistenţă tehnică, cei de la Tahal au primit aproximativ 14 milioane de lei.
Conform unor surse, leii au ajuns cam ciufuliţi la patronii evrei ai firmei Tahal pentru că au trebuit să treacă prin cel puţin două bucătării: cea a lui Alexandru Lăpuşan, fost deputat PSD, şi cea a lui Frank Timiş, om de afaceri uns cu toate alifiile politice. Administrarea sucursalei TAHAL CONSULTING ENGINEERS LTD este făcută de Serge Oana, un afacerist care a lucrat pentru pesedistul Oviu Musetescu şi, în general, preferă PSD-iştii.
Serge Oana face parte din Consiliul de Administraţie al SC Vulcan SA, o fostă companie de stat care făcea cazane sub presiune şi acum nu mai face aproape nimic pentru că este în insolvenţă. Printre colegii lui se numără Alexandru Lăpuşan, PSD-istul care a tutelat pentru o perioadă de timp afacerile din regiunea Dejului. Mergând pe firul partidului, şeful Companiei de Apă Someş, Dorin Ceatarâş este şi el pesedist, însă nici unul nu ar putea recunoaşte că afacerile se fac pe linie de partid.
În momentul de față, Lăpușan este șeful ICEADR (Institutul de Cercetare pentru Economia Agriculturii și Dezvoltare) și spune că are alte ”combinații”. ”Eu mă ocup de cu totul alte lucruri acum, analize macro și micro, evoluția agriculturii, am alte combinații! Din câte știu, Vulcan e închisă de mult, nu știu nimic din ce spuneți dumneavoastră”, a declarat Lăpușan.
Pe la Tahal a trecut și DNA-ul
Firma Tahal nu este străină de anchetele procurorilor DNA şi de neregulile făcute pe fonduri europene.
“În perioada noiembrie 2011-prezent, Mîndroiu Adrian, director general şi ulterior director la Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Mediu (AM POSM), în mod repetat, a pretins şi primit bani, alte foloase şi a acceptat daruri de la reprezentanţii firmelor conduse de Frank Nicolae şi Goga Vlad Cristian, cu complicitatea şi a altor persoane, pentru a interveni pe lângă diferiţi funcţionari din cadrul AM POSM pentru favorizarea intereselor comerciale ale grupului menționat, între care și firma TAHAL CONSULTING ENGINEERING SRL.
Concret, la data de 5 aprilie 2011, între reprezentanţii firmei TAHAL CONSULTING ENGINEERING SRL şi autoritatea de mediu s-a semnat un contract având ca obiect acordarea de asistenţă tehnico-economică pentru direcţiile şi birourile de implementare din cadrul unor organisme intermediare aparținând de POSM, legat de proiectele finanţate din asistenţa financiară nerambursabilă. Valoarea contractului este de 19,94 milioane de lei.
Pentru a rezolva problemele legate de ritmicitatea plăţilor şi pentru a obţine sprijinul în adjudecarea unor noi licitaţii pe viitor, respectiv 2014-2020, membrii asocierii infracţionale au efectuat mai multe acte materiale de cumpărare a influenţei directorului AMPOSM, Mîndroiu Adrian”, arată un comunicat al DNA. Cel care şi-a dat girul pentru aceste afaceri a fost fostul ministru al Mediului, Laszlo Borbely, iar legătura dintre ministru şi firma Tahal este făcută prin intermediul lui YOSEF GRUNFELD (cetățean israelian, născut în Ungaria) acţionar în cadrul Tahal.
De la Tahal pleci cu mită – Conform DNA, reprezentanţii Tahal l-au uns pe Mîndroiu Adriancu cu:
– în perioada 23-25 noiembrie 2011, Mîndroiu Adrian a primit de la Frank Nicolae, prin intermediar, un ceas de mână;
– în perioada iulie 2012-prezent (aprilie 2013), Mîndroiu Adrian a primit folosinţa gratuită a unui autoturism nou marca BMW X1, XDRIVE, de la Goga Vlad Cristian, colaborator al TAHAL CONSULTING ENGINEERING SRL, în echivalent de 18.027 euro;
– în data de 6 februarie 2013, Mîndroiu Adrian a cerut o excursie de două săptămâni în insulele Mauritius pentru două persoane (el şi soţia sa) pentru luna octombrie 2013 de la Frank Nicolae şi Goga Vlad Cristian, în echivalent de 5.324 euro;
– în perioada 16-21 februarie 2013, Mîndroiu Adrian a acceptat direct şi indirect cu titlu de dar două sume de bani de 500 lei, respectiv 600 lei, de la Goga Vlad Cristian.
La data de 6 aprilie 2011, doi dintre membrii asocierii infracţionale, respectiv Frank Nicolae şi Goga Vlad Cristian, la o întâlnire la care a participat și Mîndroiu Nicolae, s-au pus de acord să constituie un fond ilicit de minimum 50.000 euro din care să plătească necuvenit funcţionarii de la nivel local care fie creează probleme în derularea contractelor cu autorităţile statului, fie trebuie mituiţi pentru obţinerea unor astfel de contracte. În considerarea acestor intenţii, în perioada 21 februarie 2013-prezent, membrii asocierii infracţionale, Frank Nicolae şi Goga Vlad Cristian (fie împreună, fie separat) s-au întâlnit cu un funcţionar din cadrul unui consiliu judeţean pentru a stabili condițiile de cumpărare a influenței acestuia pe lângă alți funcționari din același consiliu județean sau din cadrul unor furnizori de servicii pe plan local, ca autorități contractante, astfel ca anumite contracte să fie atribuite firmelor din grupul condus de Frank Nicolae şi Goga Vlad Cristian.”