
Grupul statuar Matei Corvin din centrul Clujului a fost vandalizat, au sesizat consilierii locali ai UDMR în şedinţa deliberativului local. Aceştia vor depune plângere penală şi cer păzirea mai atentă a monumentului. De asemenea, s-a propus ca organizatorii de evenimente în piaţa centrală a oraşului să asigure paza grupului statuar.
Pintenul cizmei statuii lui Matei Corvin a fost îndoit, iar pintenul cizmei aparţinând statuii lui Szapolyai István a dispărut. Este motivul pentru care cinci consilieri locali UDMR vor face plângere penală pentru vandalism. Situaţia a fost sesizată de către consilierul local UDMR, Gergely Balasz, la ultima şedinţă a deliberativului municipal, care a cerut şi o pază mai atentă a grupului statuar de către Poliţia Locală.
„În ciuda actelor repetate de vandalism nu s-au făcut progrese substanţiale în scopul de a preveni cazuri similare”, a scris consilierul pe Facebook. De asemenea, acesta a propus ca organizatorii de evenimente în Piaţa Unirii, unde este amplasat grupul statuar, să asigure paza grupului statuar, potrivit adevarul.ro