Deputatul democrat-liberal Adrian Gurzau trage un semnal de alarma in ceea ce priveste modul in care s-a facut privatizarea CFR Marfa. Reamintim ca Gurzau este un expert in domeniul transportului feroviar, acesta fiind acuzat ca a tepuit un afacerist german cu mai multe locomotive cu aburi. Democrat-liberalul este cunoscut ca facand afaceri suspecte in acest domeniu, iar tot el  este cel care acum arata cu degetul inspre aceasta directie. Pur deontologica, atitudinea lui Gurzau nu face decat ca oamenii sa isi aminteasca ce fel de om poate fi dumnealui. Readam in continuare comunicatul intitulat „Privatizarea CFR Marfă ar fi de competența cercetării organelor abilitate ale statului”.

 

„Cum să meargă lucrurile bine în Uniunea Social Liberală când greii autodenumitului grup infracțional organizat care se joacă de-a privatizarea nici măcar la cum să privatizeze împreună nu se mai înțeleg?

Astfel, după ce domnul care se pricepe la vopsit penal transformatoare și care astăzi se joacă de-a ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a relaxat condițiile de licitație pentru CFR Marfă, cât să se încadreze în parametri și o firmă de-a lui Călin Mitică, a intervenit mai ferm colegul de uniune Miron Mitrea. Și așa a rămas singur să ruleze către privatizarea CFR Marfă, amicul PSD care și-a făcut afacerea numită Grupul Feroviar Român. (http://adevarul.ro/economie/afaceri/dedicatie-relaxat-fenechiu-conditiile-participare-privatizarea-cfr-marfa-1_51a4dd24c7b855ff5635a1a4/index.html) (http://www.evz.ro/detalii/stiri/transferoviar-grup-se-retrage-de-la-privatizarea-cfr-marfa-1043296.html)

Una peste alta, la cum merg lucrurile, Partidul Național Liberal iar culege castanele fierbinți din focul guvernării Partidului Social Democrat. PNL își pierde credibilitatea, își pierde sponsorii care nu se mai pot “privatiza”, iar PSD își consolidează poziția de partid-stat, care acumulează putere economică și politică zi de zi.

Dar partea ascunsă a lucrăturii făcute de către domnul Victor Viorel Ponta abia ce începe să iasă la iveală. După cum am mai semnalat, datoriile CFR Marfă către ANAF au fost convertite de către Guvern în acțiuni ale statului la compania feroviară. Totul a fost împachetat frumos sub argumentul astfel CFR Marfă se transformă într-o companie atractivă în vederea privatizării. Care “privatizare” tocmai ce fusese pornită – ori astfel de acțiuni în vederea privatizării se fac din bun simț măcar înainte de a se licita pentru privatizare, măcar pentru a crește prețul minim de negociere.

Numai că exact de atractivitatea companiei îl durea în privatizare pe Prim Plagiatorul României. Conform unui articol din săptămânalul Kamikaze, la adăpostul acestei conversii, cu generozitate, Guvernul USL îi scapă de dosarele penale pentru „stopaj la sursă“ – adică pentru neplata impozitelor (CAS, șomaj etc.) către stat, pe administratorii CFR Marfă. Este vorba de peste 300 milioane RON, bani pe care ANAF a cerut și obținut titluri executorii cu o lună înainte de privatizarea CFR Marfă. Titluri executorii pe care Guvernul USL le-a ignorat cu de la sine putere. Asta cam seamănă a abuz și rog organele abilitate ale statului să se sesizeze. (http://www.kmkz.ro/investigatii-2/ancheta/ponta-vrea-sa-i-scape-pe-administratorii-cfr-marfa-de-dosare-penale-prin-conversia-datoriilor-catre-anaf-in-actiuni/)”, conchide deputatul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.