Deptuatul PMP Adrian Gurzău şi-a dezmorţit degetele şi a transmis presei un comunicat prin care lansează atacuri la adresa primului ministru al României.

„Obrazul României în lume este mult mai prejos decât imaginea Grupului Infracțional Organizat impropriu numit când Partid Social Democrat, când Coaliție de Guvernare, când majoritate parlamentară.

Ca să mai tragă de timp, doar, doar îl va intimida pe procurorul de caz, a declarat că va demisiona numai în cazul în care va pierde susținerea coaliției sau TVA nu coboară la cel puțin 20%. Nu de multă vreme Prim Plagiatorul Mitoman a declarat că va demisona dacă va pierde alegerile prezidențiale, apoi dacă va fi vizat de vreun dosar penal, apoi dacă va fi inculpat penal.

De fiecare dată s-a dovedit că minte după cum respiră, este tot ceea ce a făcut în trei ani de tele-guvernare. Cred că vrea să fie primul premier luat încătușat direct de la Guvern. Ponta a devenit păpușa de ale cărui sfori trag în interes personal PSD și UNPR prin Liviu Dragnea și Gabriel Oprea” explică Gurzău în comunicat.

 

De altfel, pe lângă aceste aspecte, deputatul PMP nu este mulţumit nici de activitatea PNL sau a preşedintelui.

„Interesant va fi să vedem ce urmează, având în vedere faptul că nici cei din PNL nu cred că vor considera oportun să plătească costurile dezastruoaselor tele-guvernări Ponta tocmai într-un an electoral. Așa că s-ar putea să ne trezim cu un guvern de tehnocrați, după modelul Isărescu din anul 2000.

 

Până atunci, să sperăm că se întoarce și președintele Klaus Iohannis din vacanțele și concediile sale” încheie acesta.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.