Sursa foto: Stiri de Cluj

Edilul orașului Huedin, Mircea Moroșan, a anunțat că Executivul condus de Nicolae Ciucă a aprobat șapte proiecte, în valoare de 14 milioane de lei, pentru îmbunătățirea infrastructurii educației în oraș.

„Dragii mei, vă dau o veste bună!Guvernul a aprobat cele 7 proiecte de investiții pe care le-am inițiat, în vederea îmbunătățirii infrastructurii educației la Huedin. Astfel, prin Programul Național de Redresare și Reziliență, vom beneficia de 14.116.874,05 lei din fondurile europene, pentru renovarea energetică a liceelor și a grădinițelor din oraș. Lucrările pentru cele 7 proiecte vor demara anul viitor și vizează renovarea energetică a corpului C1, C2 și C3 de la Liceul Teoretic „Octavian Goga” din Huedin, corpul C2 și C7 de la Liceul Tehnologic „Vlădeasa. Huedin, precum și cele trei grădinițe „Prichindeii veseli” din oraș. Pentru aceste proiecte, finanțarea este în proporție de 100% din fondurile europene”, a scris primarul.

Banii din fondurile europene vor fi împărțiți astfel:
Renovarea energetică a Liceului Teoretic „Octavian Goga”, corpul C1 – valoare 5.100.923,40 lei
Renovarea energetică a Liceului Teoretic „Octavian Goga”, corpul C2 și C3 – valoare 1.948.609,45 lei
Renovarea energetică a Liceului Tehnologic „Vlădeasa”, corp C2 – valoare 1.768.182,65 lei;
Renovarea energetică a Liceului Tehnologic „Vlădeasa”, corp C7 – valoare 1.211.437,09 lei
Renovarea energetică a grădiniței „Prichindeii veseli” de pe strada Horea nr. 42 – valoare 884.091,32;
Renovarea energetică a grădiniței „Prichindeii veseli” de pe strada Gheorghe Doja nr. 5 – valoare 2.909.792,21 lei
Renovarea energetică a grădiniței „Prichindeii veseli” de pe strada Ecaterina Varga nr. 10 – valoare 293.837,93 lei.

Citește și: ANAF își bate joc de țăranii români. Amendă de mii de lei pentru că își vindeau merele pe marginea drumului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.