Premierul Sorin Grindeanu a afirmat că în şedinţa de Guvern de miercuri se vor dezbate actele normative înscrise pe ordinea de zi, printre care se află OUG privind elemente legate de construcţia bugetară, precum şi o HG prin care să fie declarată liberă ziua de 23 ianuarie.
„Avem o ordine de zi care a fost publicată, e ordinea de zi pe care fiecare dintre dumneavoastră o aveţi în mapă, ca să înlăturăm orice fel de lucruri pe care le-am văzut apărând în spaţiul public. Aşa cum l-am informat pe domnul preşedinte în discuţia avută, noi discutăm despre lucruri care se află pe ordinea de zi. Ceea ce nu înseamnă că, tot conform prevederilor constituţionale şi atribuţiunilor pe care Guvernul le are, în perioada imediat următoare toate lucrurile pe care ni le propunem să le facem, şi noi şi Parlamentul, să le putem adopta în şedinţele de Guvern”, a declarat Sorin Grindeanu adresându-se membrilor Executivului.
Premierul a subliniat că tot ceea ce este trecut pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern va fi discutat „punct cu punct”.
„În general sunt lucruri legate construcţia bugetară, a legii bugetului, pentru adoptarea unor OUG şi a unor HG-uri. De asemenea, e o HG pentru data de 23 ianuarie ca zi liberă, astfel încât să se facă o legătură şi cu 24 ianuarie”, a precizat Grindeanu.
Premierul a punctat, adresându-se ministrului de Finanţe, ca dincolo de zilele libere să fie gata proiectul Legii bugetului de stat la termenul anunţat anterior.
„V-aş ruga domnule ministru al Finanţelor ca în această perioadă, dincolo de ceea ce înseamnă zile libere, aşa cum ne-am angajat, să trimitem Legea bugetului de stat către Parlament”, a spus Grindeanu, potrivit AGERPRES.
Şedinţa de miercuri a Executivului a fost prezidată de preşedintele Klaus Iohannis.