Pe ordinea de zi a ședinței Guvernului de joi, de la Alba Iulia, se află un proiect de Ordonanță de Urgență prin care Trezoreria va deschide conturi tuturor copiilor din România. Astfel, în acele conturi părinții vor putea depune bani. Programul guvernamental se numește gROwth – contul individual de economii Junior Centenar.
Potrivit proietului inițial, care poate fi văzut aici, statul va veni cu 600 lei anual, dacă în cont s-au depus într-un an mai mult de 1.200 lei. De asemenea, se aplică o dobândă de 3% pe an. Suma va putea fi retrasă doar după ce copilul a împlinit 18 ani, ceea ce înseamnă că reprezintă un împrumut acordat statului în condițiile costurilor din ce în ce mai mari de finanțare atât de pe piața internă, cât și externă.
„Se aprobă Programul guvernamental gROwth – Contul individual de economii Junior care are ca obiect introducerea unui cont special de economisire sub formă de depozit. Titularul contului poate fi orice copil care este cetățean român și are sub 18 ani. Contul se deschide pe numele copilului, automat la unitățile Trezoreriei Statului, fără a fi necesară o cerere din partea unuia dintre părinți, a altui reprezentant legal al copilului sau împuternicitului acestora”, se arată în document.
Începâd cu anul 2019, titlularii de cont beneficiază de o primă de stat în valoare de 600 lei anual până la vârsta de 18 ani, cu condiția ca suma depusă în anul respectiv în cont să fie de minim 1.200 lei.
  • În cazul în care la finele anului calendaristic suma depusă în anul respectiv este mai mică decât suma minimă de 1.200 de lei, titularul contului nu beneficiază de prima de stat, dar pentru soldul contului se acordă dobândă.
  • Sumele depuse anual în cont nu vor putea depăși un plafon maxim reprezentând echivalentul în lei a valorii de 100.000 euro, calculat la cursul de schimb din ultima zi a anului precedent. Titularul contului beneficiază de prima de stat numai pentru suma minimă de 1.200 lei.
  • La soldul contului se aplică o rată anuală de dobândă al cărui nivel se stabilește la 3% pe an. Dobânda se calculează și se plătește când titularul contului împlinește vârsta de 18 ani. Aceasta se va plăti prin bugetul Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză.

Depunerile pot începe din luna decembrie 2018.

Sumele pot fi retrase mai devreme în caz de cheltuieli de sănătate pentru tratarea minorului în cazul bolilor cu risc de deces ale acestuia și în cazul decesului.

sursa: stiripesurse.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here