Guvernul francez este pregătit să folosească toate mijloacele disponibile pentru a sprijini companiile mari afectate de turbulenţele de pe pieţele financiare, inclusiv prin naţionalizări dacă acestea se vor dovedi necesare, a declarat ministrul francez de Finanţe, Bruno LeMaire, citat de Reuters.

„Nu voi ezita să folosesc toate mijloacele disponibile pentru a proteja companiile mari din Franţa. Asta poate fi făcută prin recapitalizare, prin preluarea unei participaţii, pot folosi chiar termenul naţionalizare dacă este necesar”, a spus LeMaire, fără a preciza care companii ar putea reprezenta o prioritate.

Ministrul francez de finanţe a aplaudat de asemenea interzicerea, marţi, de către autoritatea de supraveghere financiară din Franţa, a vânzării în lipsă (short-selling) pentru 92 de acţiuni de pe bursa franceză. El a precizat că măsura ar putea fi prelungită pe durata unei luni întregi.

Interzicerea vizează companii precum BNP Paribas, Renault şi compania aeriană Air France KLM, ale căror preţuri la bursă au scăzut puternic în ultimele săptămâni.

Tot marţi, LeMaire a precizat că guvernul francez va mobiliza 45 de miliarde de euro, fonduri de urgenţă, pentru a ajuta sectorul privat să treacă cu bine peste perioada dificilă cauzată de pandemia de coronavirus. Planul prevede amânarea şi scutirea mai multor taxe, precum şi garantarea a până la 300 de miliarde de euro în credite pentru companii.

Ministrul francez a mai declarat că va prezenta în scurt timp un proiect de lege a bugetului de stat care va reflecta noile realităţi economice în vremea coronavirusului, adică o contracţie economică estimată de 1% pentru acest an.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.