Parlamentarii au depăşit termenul de 15 mai pentru adoptarea codurilor juridice care a fost stabilit de şeful statului împreună cu liderii partidelor de la guvernare. Guvernul a decis astăzi să îşi asume răspunderea în faţa Parlamentului pentru Codurile Penal şi Civil la începutul lunii iunie. Vicepreşedintele PD-L, Gheorghe Fluture a precizat că speră ca până la sfârşitul lunii iunie, codurile de procedură penală şi civilă să fie finalizate.
În cazul unui raport nefavorabil al Comisiei Europene, PSD l-a avertizat pe ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, că îi va cere demisia. Victor Ponta şi Daniel Buda sunt împuterniciţi să urmărească calendarul finalizării codurilor de procedură.

B.G.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.